USR a sesizat oficial CNATDCU privind suspiciunile de plagiat în cazul lucrării de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, potrivit anunțului realizat marţi de Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al USR.
Cele mai vechi înregistrări de pariuri sportive datează de peste 2.000 de ani. Grecii iubeau sportul, iar acest lucru i-a determinat să înceapă Jocurile Olimpice - le-au introdus în lume și odată cu competiția au venit primele pariuri.
Structura anului școlar 2022-2023. Elevii și copiii de grădiniță au început noul an școlar pe 5 septembrie, iar prima vacanță vine chiar la finalul lunii octombrie.
Aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în şcoli, iar 27% admit că au fost agresori. Recent, doi elevi din Cluj au fost condamnați pentru că și-au agresat colegul.
Podul provizoriu din Someșu Rece, care se construiește în zona podului care aproape s-a prăbușit, va fi finalizat la sfârșitul acestei săptămâni. Șoferii vor putea circula în curând fără restricții.
Dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, atenționează că în această iarnă sunt șanse ca să ne confruntăm cu un val nou de COVID-19.
Un copil în vârstă de 15 ani, din Republica Moldova, dat dispărut dintr-un centru de minori din municipiul Cluj-Napoca în 24 septembrie 2022, a fost găsit de polițiști în Drobeta Turnu Severin.