Nu mai puțin de 12 mașini au rămas blocate, sâmbătă seara, în zăpadă în apropiere de comuna Măguri, iar zeci de voluntari cu autoturisme de teren au sărit în ajutorul acestora.
Un băiețel de 7 ani, victima unui accident rutier care a avut loc săptămâna trecută în Rugășești, a murit la spital. Copilul a stat mai multe zile în comă.
Două autospeciale de descarcerare și o ambulanță de terapie intensivă au fost trimise, sâmbătă după-amiaza, pe strada Bună Ziua la un accident. Potrivit autorităților, două mașini sunt implicate, iar una dintre victime a rămas blocată într-unul dintre autoturisme.
Un bancomat a ars în totalitate, iar o parte din pereţii interiori ai imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectaţi de fum, în urma unui incendiu.
Un accident grav a avut loc sâmbătă după amiaza în apropiere de Mintiu Gherlii. O șoferiță de 19 ani a „zburat” cu mașina care s-a răsturnat într-o pădure de spini.
Platforma de rezervări online Booking.ro a introdus Mureș, România, în top 10 cele mai primitoare destinații din lume din 2023. Pe primele trei locuri se află Spania, cu La Rioja, Grecia (Epirus) și Austria (Oberosterreich).
Pianistul și compozitorul Bogdan Ota este artistul român cu una din cele mai spectaculoase evoluții naționale și internaționale. Un nume sonor în industria muzicală contemporană, Bogdan a vândut peste 30.000 de albume și a concertat în Europa, Australia și Statele Unite ale Americii.
Statuia politicianului Iuliu Maniu, amplasată în Piața Ștefan Cel Mare, a fost pusă la pământ, cu câteva zile înainte de comemorarea a 70 de ani de la moartea sa în închisoarea de la Sighet.