Singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania a aniversat 45 de ani de la înființare. Circa 14 milioane de euro au fost investiți în Spitalul de Recuperare în ultimii ani.
Autoturismele ecologice au ajuns, în România, la o cotă de piaţă de 20,4%, la finele primelor patru luni din 2023, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA)
Un șofer a fost surprins duminică cum încalcă mai multe reguli de circulație. Acesta a trecut pe culoarea roșie a semaforului și a intrat pe refugiul de tramvai, pe strada Plopilor din municipiul Cluj-Napoca.
Peste 100 de sportivi din 8 țări s-au întâlnit la Cluj-Napoca pentru un seminar de Aikido la care a luat parte și maestrul Hiroyuki Sakurai, din Tokyo.
În mai puțin de o lună absolvenții claselor a VIII-a vor susține Evaluarea Națională. Este primul examen important pentru elevi, iar rezultatele obținute vor conta pentru înscrierea la liceu.
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (the Greens/EFA) se află săptămâna aceasta într-o delegație în pădurile din România, organizată de Comisia pentru Petiții a Parlamentului European.
Profesorii și universitarii clujeni semnează alături de alte câteva sute de cercetători și cadre didactice din țară o scrisoare deschisă adresată ministrului Educației Ligia Deca prin care cer modificarea planurilor-cadru ce prevăd scoaterea disciplinelor umaniste din curricula școlară și transparentizarea echipelor de lucru.