Doi artişti tatuatori, unul din Sibiu, Ovidiu Popârţan, celălalt din Cluj, Marius Jucan, au primit diplome de excelenţă din partea managerului interimar al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Alexandru Chituţă, fiind primii artişti care au pictat în Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu, în cadrul expoziţiei „Slaves to the Needles”.
Un tânăr de 28 de ani a fost salvat de la moarte de un echipaj de poliţie din comuna Romos, bărbatul fiind găsit într-o pădure la câteva momente după ce a încercat să-şi curme singur viaţa.
Reţelele sociale pot avea „efecte extrem de nocive” asupra sănătăţii mintale a copiilor şi adolescenţilor, a avertizat într-un raport publicat marţi medicul-şef din Statele Unite, Vivek Murthy.
Aproape 130 de elevi de la 24 de școli din judeţul Cluj s-au întrecut sâmbătă, 20 mai 2023, la Dej, în cadrul Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale” – faza judeţeană 2023.
Mai mulţi parlamentari liberali au depus la Parlament un proiect legislativ potrivit căruia poliţia locală va putea da amenzi conducătorilor de trotinete electrice care nu respectă normele rutiere.
Comuna Florești va începe demersurile pentru înființarea unei grădinițe cu program prelungit. Peste 5.600 de copii sub 6 ani trăiesc în comuna învecinată.
Asociația Română a Băncilor (ARB) analizează pârghiile legale pentru tragerea la răspundere a conducerii Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), după ce 11 bănci au fost amendate.