Primarul Emil Boc a avut o intervenție la Bruxelles, în Plenul Comitetului European al Regiunilor, cu privire la importanța politicii de coeziune pentru Uniunea Europeană și pentru autoritățile locale și regionale.
Srđan Flajs va fi secundul lui Mihai Silvășan în sezonul viitor. Sârbul sosește la U-Banca Transilvania după ce a fost antrenor asistent la echipe importante.
Hidrologii au prelungit, joi, o avertizare hidro care instituie Cod portocaliu şi Cod galben de viituri pe râuri din 26 de bazine hidrografice, inclusiv din Cluj.
Doi bărbaţi din Târgu Mureş au fost reţinuţi pentru că ar fi iniţiat două culturi de cannabis, în spaţii amenajate corespunzător creşterii acestor plante.
Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie 2023 și care a intrat în vigoare pe 4 iulie 2023.
În perioada 7-9 iulie va avea loc pe strada Traian numărul 23, din Cluj-Napoca, o serie de ateliere în cadrul unui eveniment dedicat savantului Emil Racoviță.
Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanţă (consultaţiile medicale şi reţetele electronice) se menţin şi după data de 1 iulie, în conformitate cu noul contract-cadru şi cu normele metodologice de aplicare a acestui act normativ.