Timp Liber

Aventură în Natură, întâlnire la Cluj-Napoca cu lumea exploratorilor. Ateliere, expoziții și panou de cățărare

În perioada 7-9 iulie va avea loc pe strada Traian numărul 23, din Cluj-Napoca, o serie de ateliere în cadrul unui eveniment dedicat savantului Emil Racoviță.

Peșteră din Pădurea Craiului/ Foto: Pădurea Craiului - Facebook Peșteră din Pădurea Craiului/ Foto: Pădurea Craiului - Facebook

 

 


Pentru cea de-a treia etapă a proiectului Orașul Acasă 2023, Asociația Urbannect, în parteneriat cu Fundația Emil G. Racoviță Pentru Știință și Explorare în Medii Extreme și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca propune clujenilor o întâlnire cu lumea exploratorilor și a pasionaților de aventură în mijlocul naturii.

 


În cadrul evenimentului care se va desfășura în perioada 7-9 iulie pe strada Traian numărul 23, cei mici și nu numai, vor avea ocazia să afle povești ale munților de la exploratori, artiști, fotografi și fotografi.

„Clujul se poate mândri că găzduiește una dintre cele mai viguroase și mai active comunități a oamenilor muntelui. De la simpli drumeți și până la exploratori ai adâncurilor sau a piscurilor îndrăznețe sunt chemați să se întâlnească timp de trei zile la T-emporary 23, să se cunoască, să contemple expoziții, să audieze prelegeri sau pur și simplu să deguste mâncare la ceaun sau o bere rece. Copii sunt chemați și ei, nu numai la atelierul de sâmbătă, ci să exploreze în toate cele trei zile frumusețile muntelui, adus de data aceasta în oraș de către exploratori, fotografi, scriitori și artiști. Și pentru că avem onoarea să fim orașul în care a trăit și a creat o mare personalitate a lumii științei și explorării românești, evenimentul este dedicat savantului Emil G. Racoviță”, au transmis organizatorii.


Programul evenimentului

VINERI, 7 iulie

  • 18.00 - 18.30 Deschiderea evenimentului și vernisarea expozițiilor
  • 18.30 - 19.00 „Peripeții în lumea lui Hades”, Experiențe din Peștera Cociului - Simona Laiu
  • 19.00 - 19.30 Marele Canion văzut din Packraft, Un sport nou și o călătorie pe fluviile USA - Adrian Boloveschi
  • 19.30 - 20.00 Fundația Emil Racoviță - prezentată de Vio Lascu
  • 20.00 - 22.00 Atelier de socializare
  • 22.00 - Închiderea programului

SÂMBĂTĂ, 8 iulie


  • 17.00 - 19.00 Înrudirea Plante-Animale - Atelier pentru copii cu Gea Negustor
  • 17.00 - 17.30 10000, volumul III - Lansare de carte
  • 17.00 - 21.00 „Light Painting” - Atelier de fotografie cu Radu Sălcudean
  • 17.30 - 18.00 Filme și prezentări cu Adventure Center și Campus 4U - Simona Vodă
  • 18.00 - 18.30 Explorări la +500 de grade, Peșteri în tuburi de lavă, Hot science in cool places - Bogdan Onac
  • 18.30 - 19.00 Descoperă - Experimentează - Explorează, Prezentarea peșterilor speoturistice - CAPDD Bihor
  • 19.00 - 19.30 Bicicleta electrică e Viitorul! - Andi Huțanu
  • 19.30 - 20.00 Atelier culinar - Un ceaun ca la munte
  • 20.00 - 22.00 Atelier de socializare
  • 22.00 - Închiderea programului

DUMINICĂ, 9 iulie

  • 18.00 - 18.20 Peșteri din Pădurea Craiului - Vio Lascu
  • 18.20 - 18.40 Arta Rupestră - Vio Lascu
  • 18.40 - 19.00 Peștera Dealul Humpleului - Gigi Frățilă
  • 19.00 - 19.20 50 de ani de Salvamont - Gigi Frățilă
  • 19.30 - 20.00 Momente artistice de acrobație în aer - spectacol cu „Efreet & Onensa”
  • 20.00 - 22.00 Atelier de socializare
  • 22.00 - Închiderea evenimentului

PERMANENT


  • Expoziție Magia din Peșterile României, Speoarta - Colecție: Federația Romană de Speologie, Asociația Franța - România -Speologia, Fundația Emil Racoviță
  • Expoziție Emil G. Racoviță în filatelie, Panou Open Class Philately - grafician Alec Bartos
  • Expoziție Prin și pe sub munți și văi - Andrei Posmoșanu, Speolog, explorator, fotograf
  • Stand Ecodestinația Pădurea Craiului - Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă - CAPDD Bihor
  • Stand 10000, volumul III
  • Stand Outdoor Magazine și Ski Magazine
  • Panou de cățărare Outdoor 4U

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

OCAZIE UNICĂ. Documentarul despre Emil Racoviță, realizat de doi clujeni, filmat în Antarctica și incredibila lor aventură pe traseul Expediției Belgica, va fi proiectat la Cluj

EXCLUSIV. Doi clujeni pe urmele lui Emil Racoviță în Antarctica. Incredibila lor aventură pe traseul Expediției Belgica, la un secol distanță

abonare newsletter