Circulaţia va fi restricţionată sâmbătă și duminică seara pe mai multe drumuri din ţară, inclusiv Cluj, având în vedere efectuarea unor transporturi agabaritice.
Pompierii au intervenit sâmbătă dimineaţă pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la acoperişul restaurantului „Taverna Racilor” din Snagov, care îi aparține lui Paul Nicolau, cunoscut drept „Pescobar”.
În contextul în care, începând cu 1 ianuarie 2024, înrolarea și transmiterea de facturi prin sistemul național de facturare e-Factura intră în vigoare, SmartBill susține tranziția antreprenorilor români către adoptarea și integrarea acestui nou tip de reglementare.
Un bărbat de 32 de ani din comuna bistriţeană Zagra a fost prins de poliţişti şi arestat, acesta fiind căutat de autorităţile spaniole pentru a fi cercetat într-un dosar de omor. Curtea de Apel Cluj a dispus reținerea bărbatului.
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni, până pe 25 decembrie. Temperaturile vor scădea în apropierea Crăciunului.
Asociația Daisler va continua și în 2024 campania antidepresie Blue Monday, pe 15 ianuarie, în ziua cea mai deprimantă din an. Zeci de specialiști din toată țara vor oferi ședințe gratuite de consiliere psihologică.
Elevii de la Școala de Agenție de Poliție din Cluj-Napoca au găsit viermi în mâncare. Conducerea școlii transmite că regretă incidentul și că se respectă toate condițiile de igienă și siguranța alimentelor.