Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a solicitat joi atât decidenţilor politici cât şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să investigheze activitatea managerială din cadrul Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR).
Poliţiştii ieşeni au anunţat, joi, că au deschis un dosar penal pentru „distrugere”, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu o persoană care loveşte cu piciorul o statuie din Parcul Voievozilor.
La doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, societatea românească e împărțit între empatie și compasiune, dar și atitudini negative, spune Daniel David, rectorul UBB Cluj.
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna ianuarie până la 3,1%, de la 3,4% în decembrie, însă în România rata anuală a inflaţiei a fost de două ori mai mare decât media din UE.
Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de „proiectul minier aurifer de la Roşia Montană”, se ridică la aproximativ 6,7 miliarde de dolari.
Majoritatea americanilor îi consideră pe ambii candidați favoriți pentru cursa electorală prezidențială de anul acesta - Joe Biden și Donald Trump - inapți mintal pentru un al doilea mandat.