Starea de bine te va însoți pe parcursul zilei și vei avea un tonus psihic pozitiv dacă aplici câteva sfaturi simple pentru a te trezi mai ușor dimineața.
Primarul comunei Mihai Eminescu din Botoșani, Verginel Gireadă, a anunțat că la alegerile din 9 iunie va candida pe lista PSD pentru un nou mandat de primar.
Oamenii de ştiinţă chinezi, împreună cu omologii lor internaţionali, au dezvoltat un nou tip de „frunză artificială” care valorifică energia solară pentru a produce hidrogen prin descompunerea directă a apei.
România poate deveni exportator de energie verde pentru ţările din Europa, în condiţiile în care o parte din aceste state nu-şi pot îndeplini obligaţiile.
Simion a susținut în SUA, în față unor jurnaliști americani simpatizanți ai lui Donald Trump, că a fost arestat „de multe ori” în România, pentru că ar promova adevărul pe care autoritățile l-ar vrea ascuns.
Directorul de la compania de drumuri Cluj (CNAIR), Eugen Cecan, a stat în concediu medical timp de 31 de luni, în ultimii șapte ani, arată Realitatea TV, citată de Defapt.ro Din 2022, Cecan a fost aproape tot timpul în concediu medical, pentru a nu putea fi suspendat din funcție, după ce a fost trimis în judecată.