Politică

Forţa Civică şi Mişcarea Populară merg împreună

Liderul „Forța Civică“ din România, Mihai Răzvan Ungureanu, va fi candidatul dreptei românești la alegerile prezidențiale. Cel puțin așa au lăsat să se înțeleagă președintele Mișcării Populare, Eugen Tomac, dar și fostul prim-ministru al României, zilele trecute, într-o întâlnire, la Chişinău.

Actualitate

Trei americani au câştigat Nobelul 2013 pentru economie

Premiul Nobel pentru economie a fost acordat luni profesorilor americani Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen (Universitatea din Chicago) şi Robert J. Shiller (Universitatea Yale), pentru contribuţii importante la mai buna înţelegere a variaţiilor preţurilor activelor pe pieţe.


Actualitate

Comunicat CAA - A avut loc recepţia Staţiei de Epurare

 Compania de Apă ARIEŞ a preluat Staţia de Epurare de la Câmpia Turzii
Vineri, 11 octombrie , Compania de Apă ARIEŞ a preluat Staţia de Epurare de la Câmpia Turzii. În prezenţa directorului general, Cristian Octavian Matei şi a preşedintelui Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară a AVA – Dorin Lojigan, Comisia de recepţie a preluat lucrările pas cu pas şi obiectiv cu obiectiv, de la constructorii staţiei, firma italiană Dondi şi firma românească ACSA.


Economie

Privatizarea CFR Marfă a eșuat

Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat deoarece comisia de privatizare şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată, au declarat surse apropiate discuţiilor.

Actualitate

2.000 de bilete vândute doar în prima zi a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși “Puck”

A 12-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși “Puck” din Cluj-Napoca, care a început luni, se bucură de o atenție sportiă din partea publicului comparativ cu edițiile anterioare. Potrivit organizatorilor după doar o zi de începerea evenimentului au fost vândute aproximativ 2.000 de bilete, ceea ce însemnă de patru ori mai mult decât în toate zilele ediţiei de anul trecut.


Sănătate

Află ce substanţe pot creşte cu 80% riscul de avort

Femeile care au un nivel ridicat de bisfenol A în sânge prezintă cu 80% mai multe riscuri de a suferi un avort spontan, potrivit rezultatelor unui nou studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Stanford din California.

Ultimele Stiri

abonare newsletter