Actualitate
„Clasa verde” de la Liceul „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, model de bună practică. Emil Boc: „O sală de clasă fără pereți. Copiii au contact direct cu natura”.
„Clasa verde” amenajată în curtea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca este un model de bună practică pentru școlile din oraș.
Emil Boc, despre „Clasa verde” de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca: „Un model de bună pratică” | Foto: Captură video Facebook, Emil Boc
În curtea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca a fost amenajat un mic amfiteatru în aer liber, cu bănci și arbori plantați, un loc în care copiii pot avea ore, pot citi, discuta și pot desfășura activități educaționale într-un cadru mai apropiat de natură.
Emil Boc, despre „Clasa verde” de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca: „Un model de bună pratică”
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a spus că această „clasă verde” de la Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca reprezintă un model de bună practică.
„Un model de bună practică la Liceul „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca. O sală de clasă fără pereți. O lecție despre puterea comunității. Spațiul verde amenajat aici este pentru toți cei care fac parte din ecosistemul educațional de la «Ghibu». Aici, în aer liber, copiii au contact direct cu natura verde amenajată într-un spațiu educațional. Poți să ții lecții în aer liber, dar este, de asemenea și un spațiu de recreere și confort pentru elevi în pauze sau după ore”, a spus Emil Boc, potrivit unui clip video postat marți, 29 septembrie 2026, pe pagina sa de Facebook.
Edilul a mai spus că și-ar dori să vedem acest model de bună practică în cât mai multe școli din Cluj-Napoca.
„Clasa verde” a fost amenajată prin parteneriatul Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” cu o firmă din Cluj.
Primarul încurajează și alți investiori să se implice în proiecte educaționale din Cluj, să sprijine școlile.
„Să creăm cât mai multe spații educaționale de calitate alături de ceea ce face, evident, și Primăria Cluj-Napoca. Poate părea o investiție mică. Dar pentru un copil poate însemna o altfel de școală și o altfel de experiență a învățării. Educația se face în clase. Uneori, și o lecție ținută sub un copac poate rămâne în memoria unui copil mai mult decât multe pagini citite într-o sală de clasă”, a mai precizat Emil Boc.
Potrivit edilului, atunci când o companie investește într-o școală, nu investește doar într-un spațiu, ci investește într-o generație.
CITEȘTE ȘI:
