Actualitate
EXCLUSIV | Fostul fotbalist de la „U” Cluj, despre fratele atacat cu toporul în Grigorescu: „Fratele meu e un om pașnic!”
Tiberiu Poraczky, fost fotbalist al Universității Cluj și fratele medicului atacat cu toporul: Ștefan Poraczki, a vorbit despre familia implicată în atacul violent petrecut luni seară, într-un apartament din cartierul Grigorescu.
Tiberiu Poraczky, fost fotbalist al Universității Cluj și fratele medicului atacat în Grigorescu, Ștefan Poraczki, a oferit noi detalii despre familia implicată în atacul violent petrecut luni seară într-un apartament din cartierul Grigorescu. | Foto: Valentina PRELIPCEAN | Mădălina IVAN | monitorulcj.ro
Tiberiu Poraczky, fost fotbalist al Universității Cluj și fratele medicului atacat în Grigorescu, Ștefan Poraczki, a oferit noi detalii despre familia implicată în atacul violent petrecut luni seară într-un apartament din cartierul Grigorescu.
Fostul fotbalist spune că fratele său este un om pașnic și glumeț și că nu știe să fi existat conflicte în familie. Fiica medicului, stabilită în Statele Unite ale Americii, ar fi ajuns în Cluj cu doar câteva zile înainte de incident.
Tiberiu Poraczky, despre fratele său: „Este pașnic și glumeț”
Contactat de monitorulcj.ro, Tiberiu Poraczky a confirmat că bărbatul de 77 de ani implicat în incident este fratele său, Ștefan Poraczki, medic stomatolog pensionat. Întrebat dacă știe să fi existat certuri sau conflicte în familie înainte de incident, fostul fotbalist a spus că nu are cunoștință despre asemenea situații.
„Nu cred. Nu cred pentru că fratele meu este pașnic și glumeț. Și mai ales cu o nepoată... Ce pot să vă spun? Când ai de-a face cu o nepoată, numai bucurie poate să fie. Numai glume”, a declarat Tiberiu Poraczky pentru monitorulcj.ro.
Fiica medicului venise de doar câteva zile în Cluj
Tiberiu Poraczky a oferit și câteva informații despre fiica fratelui său, pe numele ei: Mariana. Potrivit acestuia, femeia este stabilită în Statele Unite ale Americii și ajunsese cu fiica ei în Cluj cu aproximativ trei-patru zile înainte de incident.
„Multe nu pot să vă spun, pentru că de câteva zile, de trei-patru zile, a venit în Cluj. Ei stau în America!”, a declarat fostul fotbalist.
Potrivit informațiilor obținute de monitorulcj.ro, nepoata medicului, fata înjunghiată, se numește Aida. Tiberiu Poraczky a precizat că nu a avut o relație foarte apropiată cu aceasta, tocmai din cauza distanței. „N-am avut o legătură atât de strânsă. Ei în America, noi aici”, a explicat acesta.
Întrebat cum s-a comportat femeia în interacțiunile pe care le-a avut cu ea, fostul fotbalist a precizat că nu a remarcat un comportament neobișnuit. „Cu mine a fost... am vorbit odată și a fost, poate, cum să zic, normală”, a spus Tiberiu Poraczky.
Ștefan Poraczki și nepoata sa, victimele atacului din Grigorescu
Atacul s-a produs luni seară, 28 septembrie, într-un apartament din cartierul Grigorescu. În locuință se aflau Ștefan Poraczki, fiica acestuia și nepoata sa, în vârstă de 22 de ani. Bărbatul de 77 de ani ar fi fost lovit, cel mai probabil, cu un topor, iar nepoata sa ar fi fost tăiată în zona gâtului.
În ciuda rănii suferite, tânăra a reușit să iasă din apartament și să fugă aproximativ 100 de metri, înainte de a se prăbuși pe partea carosabilă. Cele două victime au fost transportate de urgență la spital.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, sub forma tentativei de omor, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
