Dintre obiceiurile românești, cel care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând ''Bună dimineața la Moș Ajun''.
Admiterea la facultate se va face, din 2014, numai pe baza rezultatelor de la bacalaureat, fără a mai fi luate în calcul notele obţinute în liceu, a anunţat, luni, ministrul delegat pentru învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu.
Evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA, respectiv cel de interdisciplinaritate, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate luni de Guvern, care modifică Legea educaţiei introdusă în mandatul lui Daniel Funeriu.
Actriţa Kate Winslet, recompensată cu premiul Oscar pentru rolul din "Cititorul/ The Reader", şi soţul ei, omul de afaceri Ned Rocknroll, au ales prenumele pentru băieţelul lor, născut pe 7 decembrie.
Ciclul gimnazial și liceul vor avea o durată de patru ani fiecare, potrivit unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea Legii Educației Naționale adoptată luni de către Guvern.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că restanţele Steaua - Concordia Chiajna, contând pentru etapa a III-a, şi Steaua - Universitatea Cluj, contând pentru runda a XIV-a, se vor disputa la 14 şi 18 februarie 2014.
Regina Elizabeth a II-a şi soţul ei, prinţul Phillip, au călătorit sâmbătă dimineaţă cu trenul, alături de câteva sute de navetişti matinali, până la Castelul Sandringham, unde familia regală britanică va petrece Crăciunul.
Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Andrei a declarat, referitor la colindul antisemit difuzat de TVR 3, că nu crede că a fost vorba despre un gest conştient şi că românii nu pot fi acuzaţi că sunt antisemiţi.
Fundaşul Vlad Chiricheş şi mijlocaşul brazilian Paulinho, ambii de la Tottenham Hotspur, sunt doriţi de managerul Jose Mourinho la Chelsea Londra, care ar fi dispus să plătească 35 de milioane de lire (aproximativ 42 de milioane de euro) pentru cei doi, informează caughtoffside.com.