Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pe primul loc între universităţile din România, în clasamentul Times Higher Education pe domenii.
Programul de sprijin pentru familiile cu copii încadrați într-un grad de handicap, derulat de administrația locală, va continua și în acest an. „Acești bani vin să ajute la acoperirea cheltuielilor legate de terapie și programe de tratament, care sunt foarte costisitoare”, spune primarul Emil Boc.
„U” Cluj joacă vineri, 24 ianuarie, contra echipei Dinamo București, în etapa cu numărul 23 al SuperLigii. Liderul clasamentului luptă pentru a păstra locul în play-off.
CFR nu reușește să modernizeze rețeaua de cale ferată, iar 25% din trenuri au fost anulate fără un anunț prealabil. „În câteva decenii nu vor mai exista trenuri de călători în România”, avertizează Asociația Pro Infrastructura.
Mai mulți angajați ai Senatului României au declanșat, miercuri, un protest spontan, chiar în timp ce președintele acestei Camere anunța că vor fi aplicate restructurări de personal.
Mai multe surse din Partidul Național Liberal îl indică pe europarlamentarul Rareș Bogdan ca fiind principalul coordonator al campaniei de pe TikTok care l-a sprijinit pe candidatul Călin Georgescu în alegerile prezidențiale din 2024.