Actualitate

FOTO/VIDEO „Anotimpul” Kennedy. Un altfel de muzician la Cluj

Nigel Kennedy, veşnicul copil teribil al scenei muzicale clasice, a cântat la Cluj circa trei ore, după care a petrecut timp îndelungat, alături de fani, în backstage, interesându‑se de preocupările acestora, la adăpostul unei muzici relaxante şi a câtorva pahare de şampanie.

„Eşti din Cluj? Ce studiezi?” sunt întrebările pe care sexagenarul Nigel Kennedy, „cel mai bine vândut violonist clasic al tuturor timpurilor”, le adresează fanilor obişnuiţi, în backstage, cu o curiozitate de student. Artistul şi‑a însoţit autografele, la care nu puţini au râvnit după concertul de miercuri seară de la Sala Polivalentă, începând cu membrii Orchestrei care l‑a acompaniat, cu un dialog spontan şi minuţios cu cei care i‑au trecut pragul „bârlogului” improvizat în culise. Tineri şi tinere, persoane în vârstă chiar, au aşteptat minute bune, poate chiar o oră, pentru a obține semnătura simpaticului muzician, în permanenţă cu un pahar de şampanie sau tărie în mână, pe un fond sonor din gama „lounge” – de altfel nici canapelele nu au lipsit din încăperea amintită. Artistul a mărturisit că petrecerea avea să continue până târziu în noapte, iar ziua următoare îl va găsi încă euforic, probabil doar zborul spre „fucking Heathrow” urmând să îl trezească: „Am un show în Londra şi apoi revin în Polonia (unde locuieşte alături de soţia sa, poloneză, n. red.)”, a punctat el.

Kennedy a purtat în culise un tricou vişiniu, culoarea tradiţională a echipei sale de suflet – nu întâmplător fanii lui „U”, „alergici” la culoarea amintită nu au profitat de pasiunea muzicianului pentru fotbal pentru a‑i înmâna spre expunere simbolurile alb‑negre, de care totuşi el a amintit în concert – Nigel a legat un dialog cu un tânăr despre cele două echipe din oraş. „Chiar au fost în Champions League? Cât de departe au ajuns?” s‑a mirat el auzind de performanţele echipei din Gruia. Inclusiv persoane în vârstă s‑au adresat muzicianului pentru autograf, fără ca interesul acestuia faţă de interlocutor să scadă. O despărţire de Nigel înseamnă o ciocnire amicală a pumnilor.

Vivaldi reinterpretat

Consacrat în lumea muzicii clasice în anul când în România se striga „Libertate” şi „Jos comunismul”, cu înregistrarea de Cartea Recordurilor a „Anotimpurilor” lui Vivaldi – peste 3 milioane de copii vândute până astăzi, un record în materie – Kennedy (care împlineşte 60 de ani la sfârşitul anului) a revenit miercuri seară la Cluj. De această dată, cu o reinterpretare a faimoasei capodopere a „preotului roşu”. Mizând pe succesul spectacolului său de la Teatrul Naţional din 2012, când muzicianul îmbrăcat în tricoul lui Villa înmâna arcuşul viorii sale electrice unor spectatori, iar cei 1.000 de oameni din sală nu l‑ar mai fi lăsat să plece, organizatorii au plusat în 2016 cu mutarea concertului la Polivalentă. Doar că muzicii clasice, fie ea „citită” în cheie proprie sau „adusă” în zona jazz, îi este greu să umple săli şi nici nu pentru asta a fost făcută. Doar inelele laterale de la primul din cele două nivele ale Sălii au fost populate, aproape în totalitate, la acestea adăugându‑se alte câteva sute de persoane pe scaunele de pe suprafaţa de joc.

Muzică şi discuţii cu Orchestra

Chiar dacă şi‑a motivat mulţi ani refuzul de a reveni pe scena clasică londoneză – la BBC Proms – prin faptul că nu i se oferă suficient timp să repete, Nigel Kennedy nu s‑a dat peste cap cu exerciţiile premergătoare show‑ului la Cluj. Sincronizarea cu Orchestra Valahia – alcătuită în special din muzicieni din Bucureşti – a fost deja rodată la concertul din capitală. Dacă apariţia i‑a rămas la fel de non‑conformistă pentru un om cu vioara în mână, adidaşi şi pantaloni în culori stridente în prima parte, un sacou intenţionat „şifonat” în a doua, obişnuita frizură în stil  punk şi gesturile de adolescent de cartier, care i‑au adus nu o dată critici, în schimb pronunţia, subiect de ironii și ea, a fost una mai puţin stridentă comparativ cu 2012. Kennedy şi‑a încântat însă fanii cu obişnuitele cuvinte „deocheate” ce îi întregesc brandul. Chiar dacă în opinia sa dirijorii sunt „over‑rated”, pentru că „dacă îţi place muzica, e suficient să o cânţi”, muzicianul nu s‑a sfiit să facă el însuşi pe coordonatorul, inclusiv gestic, al anasamblului. Kennedy a înrerupt în câteva rânduri ritmul anticipat al fragmentelor muzicale din "Anotimpuri" cu dialoguri verbale alături de membrii Orchestrei şi bătăi cu piciorul în podea, generând un zgomot şi o forfotă de fond. Varianta muzicală clasică a fost modelată în repetate rânduri cu abordări proprii ale britanicului, „îmbogăţite” de tobe sau chitară şi alte instrumente decât clasica vioară pentru care a fost scrisă lucrarea. Muzica lui Vivaldi, prelucrată "à la Kennedy" a făcut obiectul celei de a doua părţi a concertului, încheiat cu două bisuri, adaptări ale unor piese de Jimi Hendrix. Altfel decât la spectacolul de acum patru ani, de această dată vedeta a folosit doar vioara clasică, din al cărei arcuş a atârnat, cu încăpăţânare, un fir „nărăvaş”.

Dedicaţii

Prima parte a show‑ului inaugurat cu „Bună seara” a constat într‑o serie de piese compoziții-proprii dedicate unor muzicieni cărora Kennedy le acordă un respect deosebit: Jarosław Smietana, chitarist de jazz, Stéphane Grappelli, celebrul violonist de jazz care i‑a influenţat decisiv cariera invitându‑l pe când Nigel avea doar 13 ani să cânte împreună, Isaac Stern – faimos violonist clasic Mark O’Connor, violonist din gama country. A fost partea surprinzătoare, în acelaşi timp "de suflet" a concertului, Anotimpurile – fie ele şi în formă reinterpretată – fiind o capodoperă mult prea „rodată” încât să surprindă cu adevărat audienţa. De altfel o bună parte din public nu a mai avut răbdare până la finalul lucrării lui Vivaldi, pauzele între fragmentele finale fiind ocazii pentru unii dintre spectatori de a părăsi sala. Atent cu colegii săi de pe scenă şi mulţumitor în repetate rânduri publicului, Kennedy şi‑a încheiat seara cu cuvinte plăcute la adresa celor din sală. Deopotrivă „reverenţios şi ireverenţios”, după afirmaţia unui jurnalist de la The Gurdian, Nigel Kennedy rămâne o prezenţă aparte în muzica secolului XXI.

"Cel mai bine vândut"

Format la Şcoala de muzică a celebrului violonist Yehudi Menuhin, Kennedy a fost considerat un copil minune, la 13 ani intrând în contact cu muzica jazz, la invitaţia lui Stephane Grapelli, contrar recomandării profesorilor săi, care l‑au avertizat că s‑ar putea îndepărta de clasic. Astăzi Kennedy consideră prematură alegerea Şcolii lui Menuhin la doar 7 ani „am fost total nepregătit emoţional”, în timp ce colaborarea cu Grapelli, care s‑a dezvoltat ulterior, îl vede ca punctul cel mai important al carierei sale. A cântat cu faimoase ansambluri clasice, iar înregistrarea din 1989 alături de English Chamber Orchestra a Anotimpurilor lui Vivaldi a vândut peste 2 milioane de discuri, între timp cifra sărind de 3 milioane. O perioadă s‑a retras de pe scena clasică, revenind în 1997. De asemena la BBC Proms – un reper al scenei de concerte londoneze, a revenit în 2008, după 21 de ani. S‑a concentrat între timp şi pe alte stiluri, inclusiv reinterpretări ale unor melodii compuse de Jimi Hendrix, respectiv pe genuri precum jazz şi klezmer. Kennedy este laureat BRIT Awards şi vedetă internaţională, concertând cu diferite grupuri de muzicieni. Kennedy este un fan celebru al echipei Aston Villa, una din echipele de tradiţie din fotbalul englez.