Sport

Vigh Ervin, triplu campion la Campionatele Sud-Est Europene de orientare în alergare! Vezi câți clujeni au cucerit podiumul din lotul României

Între 23-27 august s-au desfăşurat în Bosnia-Herțegovina la Sarajevo și Igman, Campionatele Sud-Est Europene la Orientare în Alergare, la care au participat aproximativ 200 sportivi din 10 ţări.

 

 


În cele 4 zile de competiţii, sportivii (juniori, tineret şi seniori) s-au întrecut în trei probe individuale şi una de ştafetă. Din lotul României - format din 27 de sportivi – au făcut parte şi 7 sportivi de la C.S. TranSilva Cluj, care şi-au adus aportul la 9 din cele 26 medalii câştigate.



Juniorul Vigh Ervin și-a confirmat și de această dată valoarea. A fost cel mai valoros component a lotului României, cucerind în cele 4 zile de concurs 3 medalii de aur (la individual medie distanță și lungă distanță, respectiv cu ștafeta), astfel devenind triplu campion. Dintre sportivii clujeni s-a mai remarcat Vörös Ádám cu un loc 1 cu ștafeta și un loc 3 la proba de lungă distanță tineret, respectiv Vigh Loránd cu două locuri 2 la categoria de elită (medie distanță și ștafetă). Din delegaţia României s-au mai remarcat brașoveanul  Percec Vlad  (2 medalii de aur şi 1 bronz la juniori), băimărenul Vădean Cătălin (2 medalii de aur și 1 argint la tineret) şi  Andra Cecilia Anghel (1 aur şi 2 argint la senioare).


Podiumul categoriilor M18 si F18 -  Vigh Ervin locul 1, Tudorache Alexia locul 3 și Iacob Ioan locul 4 

Cea mai spectaculoasă probă – ştafeta – a adus şi cele mai mari succese. La cele 8 categorii de concurs echipele României au cucerit 4 medalii de aur, 3 de argint și una de bronz.
Rezultatele detaliate (cu litere îngroşate componenţii clujeni ai echipelor):

M16: 1. România (Ilin Radu/Simon Benjámin/Percec Vlad), 2. Moldova, 3. Bulgaria
W16: 1. Slovenia, 2. Croația, 3. România (Bőjte Sára/Man Antonia/Pop Diana)
M18: 1. România (Iacob Ioan/Gălățeanu Andrei/Vigh Ervin), 2. Turcia, 3. Serbia
W18: 1. România (Tudorache Alexia/Manu Andreea/Stupu Iulia), 2. Bulgaria, 3. Turcia
M20: 1. România (Vörös Ádám/Jancsik Endre/Vădean Cătălin), 2. Bulgaria, 3. Croația
W20: 1. Croația, 2. România (Gălățeanu Daria/Ráduly Réka/Roman Alexandra), 3. Turcia
M21: 1.Bulgaria; 2. România (Biro Alexandru/Bogya Tamás/Vigh Loránd), 3. Moldova
W21: 1. Bulgaria; 2. România (Divin Judit/Deac Anca/Andra Cecilia Anghel); 3. Moldova




 

Cel mai valoros sportiv al acestor întreceri a fost bulgarul Ivan Sirakov, care în cele 4 zile de întreceri a câștigat tot atâtea medalii de aur.


La finalul celor patru zile de întreceri România a câștigat clasamentul pe puncte (mai ales datorită prestaţiilor excelente a ştafetelor), devansând Bulgaria și Turcia România. Mulțumiri antrenorului loturilor naționale de juniori și tineret Tőkés Árpád. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

„Ploaie” de medalii pentru orientariștii clujeni. VEZI cu câte medalii s-au întors acasă din orașul de la poalele Munților Făgăraș. FOTO

Medalii pentru juniorii clujeni la Campionatele Sud-Est Europene la Orientare în Alergare

Rezultate excelente ale sportivilor clujeni la Campionatele Sudesteuropene la Orientare în Alergare (SEEOC 2017)

abonare newsletter