Sănătate

Strângere de fonduri pentru copiii cu insuficienţă renală

După ce anul trecut a adunat peste o tonă de alimente pentru copiii abandonaţi, Lorand Soares Szasz ţine un seminar aproape gratuit, de data aceasta pentru 40 de copii cu insuficienţă renală din Asociatia “Delia Gradinaru”.

Evenimentul va avea loc în data de 15 decembrie de la ora 19:00 la Grand Hotel Napoc

Alături de el, întind o mână de ajutor Zoltan Veres - trainer în inteligența emoțională și Mihaela Stroe - specialist în limbajul non-verbal. Cei trei traineri aleg să își încheie anul în acest mod, mulțumind prin a dărui.


Vor vorbi despre echilibrul dintre planul personal si cel profesional si succesul atât în familie, cât și la locul de muncă.

Pentru că omenia și empatia fac diferența, accesul la eveniment care  ar fi costat 300 euro a fost condiționat doar de un pachet de alimente neperisabile care va ajunge direct la beneficiarii evenimentului sau de suma de 50 de lei care vor contribui la achiziţionarea de medicamente pentru cei mici.


Finalul evenimentului va fi marcat de o licitaţie ce va conţine produse valoroase din sfera dezvoltării personale şi profesionale, iar suma ce se va strânge va ajuta la achiziţionarea de medicamente necesare celor 40 de copii pentru anul 2016.

Evenimentul va avea ca temă principală echilibrul dintre planul personal şi cel profesional şi va conține trei seminarii susținute de Lorand Soares Szasz – business coach & trainer, Zoltan Veres – emoționalist, speaker, trainer & coach și Mihaela Stroe – specialist în limbajul non-verbal. Cei trei și-au unit forțele în acest an pentru a reuși să ofere acestor copii un final de an ce promite mai multă speranţă pentru un viitor mai frumos şi luminos.


Asociația pentru Solidaritate şi Empatie “Delia Gradinaru” luptă pentru 40 de copii cu insuficienţă renală cronică ce fac tratament de hemodializă și transplant renal. Anul acesta Asociaţia are nevoie de medicamente și hrană neperisabilă pentru copii.

abonare newsletter