monitorulcj.ro Menu

Politică

Tișe se plânge că județul a pierdut 20 mil. € din cauza PSD. Și primarul Emil Boc a spus la fel!

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj reclamă pierderea, în acest an, a 20 de milioane de euro din buget, ca urmare a măsurilor guvernării PSD.

"Conform noii legi a bugetului de stat decisă de Guvernul PSD, CJ Cluj a pierdut 20 de milioane de euro, situaţia fiind cauzată de scăderea sumelor care intră la bugetul de stat, dar şi de atribuţiile suplimentare primite de la Guvern, fără să fie însoţite de resurse financiare suplimentare. Este o pierdere uriaşă, proiectul de lege urmând să ducă la apariţia unor falimente mai ales la nivelul unor comune, unde bugetele sunt insuficiente pentru o funcţionare pe toată durata anului. Şansa CJ Cluj a fost că anul trecut am câştigat proiecte europene, pe proiecte retrospective, de 150 de milioane de euro, iar împreună cu proiecte de investiţii pe spitale şi drumuri judeţene, banii europeni obţinuţi şi care vor intra în acest an se ridică la 230 de milioane de euro", a declarat, miercuri, după şedinţa CJ, preşedintele forului judeţean Alin Tişe.

În şedinţa de miercuri, CJ Cluj a aprobat bugetul pe anul în curs, care se ridică la circa 108 milioane de euro.

Cei mai mulți bani se vor duce pe eternele modernizări de drumuri și la faimoasa investiție Centrul de Deșeuri.

În acest an, potrivit proiectului de buget, cea mai mare sumă va merge la capitolul “Transporturi” - 336.919.220 lei (71,6 milioane euro). Pe locul doi în topul alocărilor bugetare se află Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) – 129.484.000 lei, sumă mai mică cu peste 150 de milioane de lei faţă de 2018 când DGASPC se afla pe primul loc cu cei mai mulţi bani primiţi de la buget (peste 279 milioane lei).

Şi în acest an, în Centrul de Deşeuri, un proiect peste care s-a aşternut praful, se vor pompa 165 de milioane de lei (35,1 milioane euro). An de an, faimoasa investiţie a Consiliului Judeţean primeşte bani de la bugetul judeţului pentru lucrări care nu se mai termină de 8 ani.

“Sănătatea” primeşte 28,1 milioane lei potrivit proiectului de buget, cea mai mică sumă comparativ cu banii alocaţi pentru biserici (98,4 milioane lei) sau şcoli (73,4 milioane lei).

Și Boc susține că orașul a pierdut 20 mil. €

Și Emil Boc spune că Primăria Cluj-Napoca a pierdut 20 de milioane de euro.

“Bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru 2019 este de 326 de milioane de euro. Anul trecut, în comparaţie cu 2017, am pierdut 28 de milioane de euro. În 2019, în acest buget, avem prevăzute a primi cote din impozitul pe venit în valoare de 99 milioane euro. O creştere cu aproximativ 7 milioane de euro. Dar, pe de-o parte, în comparaţie cu anul de referinţă în care am pierdut, avem mai mult cu 7 milioane de euro, asta e partea plină a paharului. Care e partea goală? Ne-au venit sarcini suplimentare în plus. Avem următoarele pierderi la bugetul local prin sarcini suplimentare care nu au existat până acum: suportarea din bugetul local a asistenţei sociale care până acum era 90% suportată de la bugetul naţional, 10% de la Primărie, acum e 100% suportată de noi, 8,7 milioane de euro, calcule exacte, sarcină pe care nu am avut-o până în momentul de faţă. Creşterea salariului minim pe economie la 3.000 de lei în domeniul construcţiilor în 2019 determină modificarea tuturor contractelor pe care le are Primăria şi obligativitatea de a actualiza preţul contractelor. Pierdere de 10,3 milioane de euro. Mai avem încă o pierdere: faptul că pe lunile ianuarie, februarie şi martie nu am primit cotele defalcate la procentul de 60% cât este prevăzut în legea bugetului şi la 41%, am pierdut şi de acolo 8,4 milioane de euro. Avem o pierdere de 27 de milioane de euro, primim 7 milioane de euro în plus, un minus de 20 de milioane de euro pe care le avem în raport cu ceea ce ni s-ar fi cuvenit. Raportat la 2017”, a explicat primarul Emil Boc.