Politică

Un nou proiect controversat depus de PSD: Conflictul de interese şi incompatibilitatea se prescriu în termen de trei ani. Iniţiativa este semnată şi de deputaţii PSD clujeni

Faptele care au determinat conflictul de interese sau starea de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor, potrivit unei propuneri legislative semnată de 105 parlamentari PSD şi înregistrată joi la Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi este susţinută de alţi 102 parlamentari de la PSD, Florea Damian (neafiliţi) şi Furic Iarco (minorităţi).

Propunerea conţine un singur articol care are următorul cuprins: „Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor”.


Iniţiatorii propun, potrivit expunerii de motive, introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate având în vedere că „şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale”.

„De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile”, se mai arată în expunerea de motive a propunerii legislative de modificare a Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.


Rădulescu a precizat că susţine în continuare proiectul referitor la conflictul de interese şi incompatibilităţi, spre deosebire de cel referitor la şefii de parchete, pe care nu îl mai susţine.

40 parlamentari PSD, printre care şi Cătălin Rădulescu, au depus, tot joi, la Camera Deputaţilor un proiect de lege care prevede ca şefii de parchete, precum şi şefii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fie numiţi şi revocaţi de Senat.

abonare newsletter