Politică

Pe cine vrea PNL Cluj să trimită în Consiliul Local, la alegerile din vară

Liberalii clujeni au votat zilele trecute lista candidaților pentru Consiliul Local, de pe care lipsește Ioan Bîldea.

Liberalii clujeni care vor un mandat în Consiliul Local Cluj-Napoca și-au depus primele intenții de a candida încă de săptămânile trecute. Zilele trecute, PNL a validat și votat lista viitorilor candidați la alegerile locale. Potrivit liderilor PNL Cluj, primele 16 locuri sunt eligibile.

Așa cum Monitorul de Cluj a scris recent, pe lista celor validați pentru Consiliul Local Cluj-Napoca se regăsesc consilierii necunoscuți ai Clujului, printre care Radu Constantea, Ovidiu Florian, Loredana Pop, Radu Rațiu, Gheorghe Șurubaru, Dan Tarcea.


Bîldea, marele absent

Deși și-a depus intenția de a candida, consilierul local Ioan Bîldea nu se regăsește între cei votați de Biroul Municipal al PNL pentru încă un mandat în CL. “Nu mi s-a comunicat nimic oficial, dar știu că nu sunt pe acea listă de 34 de persoane, nu am nicio explicație logică pentru acest lucru. Probabil au considerat că nu am fost suficient de activ. Nu am participat la acea ședință, nu am vorbit cu cei din conducere”, a spus Ioan Bîldea.

“Răzgândacul” Moisin

Dacă anul trecut se gândea să se retragă din Consiliul Local și spunea că are alte priorități, cum ar fi cariera de jurist, acum Radu Moisin s-a răzgândit. El și-a depus intenția de a mai candida pentru încă un mandat. “Așa este, anul trecut spuneam că nu voi mai candida, dar sunt motivat de faptul că anumite inițiative în CL își urmează cursul spre bine și când se întâmplă astfel, ești motivat să mergi mai departe. Acum aceasta este intenția mea”, spunea acum două săptămâni Radu Moisin.


Recent, Moisin s-a alăturat unei case de avocatură din Cluj-Napoca, iar o perioadă a fost confuz, neștiind dacă va mai candida pentru un nou mandat în Consiliul Local sau va rămâne în avocatură.

Mai mult, unele voci au vorbit chiar de o retragere în contextul unor divergenţe pe care Moisin le-ar fi avut cu primarul Emil Boc.


Cine a auzit de ei?

PNL vine și cu câteva nume noi, de care nu a auzit nimeni, printre care secretarul PNL Cluj Sabin Sărmaș, Bashar Mohlem (de profesie jurist), Andrei Irimie și Gabriela Moldovean (vicepreședinți ai organizației municipale). De asemenea, din Organizația de Tineret a liberalilor pe listă se regăsesc Victor Salcă- copreședinte TNL Cluj-Napoca și Rareș Ferdean- vicepreședinte.

Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluți stâlpul

În mandatul 2012-2016 consilierii locali clujeni nu s-au remarcat prin mare lucru, așa cum Monitorul arăta și în seria realizată anul trecut Consilierii necunoscuți ai Clujului. Singurul care a fost activ, dar nu a prins decât o jumătate de mandat este Ioan Bîldea, singurul recunoscut de altfel pe stradă, de clujeni.


De asemenea, rapoartele de activitate ale consilierilor locali sunt documente secrete. De exemplu, pentru anii 2012 şi 2014, doar 12 consilieri din 27 şi-au publicat rapoartele, iar în 2013, doar 5. Anul acesta, doar sase consilieri și-au publicat raportul de activitate pe anul 2015 pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca.

abonare newsletter