monitorulcj.ro Menu

Politică

Cristea ia apărarea CJ Cluj: Curtea de Conturi ar trebui să facă un control la aeroport

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, este de părere că la Aeroportul Internaţional din Cluj ar fi oportună întocmirea unui nou raport al Curţii de Conturi, în condiţiile în care instituţia este implicată în cercetarea care a dus la arestarea preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu. Mai mult, deputatul PSD Mihai Sturzu este de părere că aeroportul ar trebui să-şi reducă taxele dacă vrea să atragă cât mai multe zboruri.

Ministrul delegat pentru Dialog Social a precizat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că a primit zilele trecute o solicitare de la angajaţi ai aeroportului din Cluj, care se pregătesc pentru un protest spontan, pe fondul temerilor că în luna august vor rămâne fără salarii.

Practic, directorii din cadrul Consiliului Judeţean au decis să anuleze o decizie prin care aeroportului i se acorda un împrumut, iar acum angajaţii susţin că acest lucru ar putea duce la blocarea conturilor la finalul lunii august. 

“Am primit o solicitare pe mail care mi-a fost adresată de către liderul de sindicat de acolo, doamna Angela Şuta, care mi se adresa în calitate de deputat, de ministru delegat pentru Dialog Social şi de preşedinte PSD Cluj-Napoca. Am parcurs solicitarea respectivă, în care se spunea că sunt în situaţia să le fie blocate conturile şi că ei nu-şi vor primi salariile şi că vor să facă un protest. Am sunat şi aş fi dorit o întâlnire. Ieri dimineaţă am văzut materialul şi vroiam să stabilesc o întâlnire cu lidera de sindicat şi mi s-a spus că nu este în Cluj şi că dacă doresc să mă întâlnesc cu dumnealor luni. Eu le-am spus că sunt în Cluj sâmbătă şi duminică şi că pot şi sunt la dispoziţia lor de a dialoga şi de a găsi o soluţie şi de a înţelege mai bine ce se întâmplă acolo”, a explicat Aurelia Cristea.

Ea a atras atenţia că angajaţii aeroportului pot face un protest spontan, doar în afara timpului de muncă pentru că acesta nu poate fi considerat conflict de muncă, deoarece există un contract colectiv de muncă, iar obligaţiile sunt respectate.

“Este un protest pe care cred că în primă instanţă ar trebui să îl adreseze celor care i-au adus în această situaţie, respectiv conducerii aeroportului, care nu a luat toate măsurile pentru a nu se ajunge cu conturile blocate şi de a nu se ajunge să la aceste cercetări care au loc în aceste momente”, a  aspus Aurelia Cristea, făcând referire la dosarul în urma căruia Horea Uioreanu a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi care au legătură cu o investiţie făcută la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu”, respectiv platforma a de îmbarcare-debarcare Aprom 4.

Potrivit ministrului, la aeroport, în urma acestor anchete care au survenit în ultimele luni, ar trebui realizat un nou control de către Curtea de Conturi, pentru a se stabuili exact care este realitatea şi din punct de vedere al funcţionării interne a instituţiei.

“Cred că acolo la aeroport, până la momentul la care lucrurile vor fi elucidate, Curtea de Conturi ar trebui să facă un nou raport, având în vedere că au apărut elemente noi şi este important să ştim care este realitatea, cine şi cum se face vinovat şi ce a dus aceste disfuncţionalităţi, din perspectiva modului în care a fost organizată şi activitatea financiar-contabilă şi cea de audit şi gestiunea şi managementului”, a spus Aurelia Cristea.

Mihai Sturzu este de părere că prin reducerea taxelor aeroportuare s-ar strânge mai mulţi bani.

„Nu cred că ar rezolva această problemă, dar ar fi o sursă importantă de venit pentru aeroport, o reducere a taxelor aeroportuare. Aeroportul Cluj, mă tem că s-ar putea să fie mai scump pentru aviaţie decât aeroportul din New York. Este printre cele mai scumpe aeroporturi din Europa (n.red. aeroportul din Cluj-Napoca) şi dacă veţi face un calcul că preferi să nu iei mulţi bani, 200 de euro cât costă o aterizare în Cluj, în loc să iei 10 euro cât e normal, cred că ar fi o soluţie. Această situaţie a aeroportului este una tristă pentru că se corelează de infrastructura oraşului. Autoritatea publică locală nu mai ţine pasul cu dezvoltarea oraşului. Oraşul cunoaşte o încetinire a ritmului de progres”, a precizat Sturzu.

Membrii Sindicatului Independent şi angajaţii Aeroportului "Avram Iancu" Cluj-Napoca au anunţat că începând cu 17 iulie vor picheta sediul Consiliului Judeţean, în semn de protest faţă de propunerea de anulare a unei hotărâri privind garantarea unui credit de 50 de milioane de lei de către CJ.

Ei sunt nemulţumiţi de măsurile propuse de conducerea Consiliului Judeţean Cluj din luna iulie 2014 a suspendării efectelor hotărârii de Consiliu Judeţean privind garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 50.000.000 lei, pentru realizarea investiţiilor publice de interes judeţean “Pista de decolare- aterizare de 3.500 m- Etapa I şi suprafeţe de mişcare aferente” la Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj.

“În data de 10 iulie au fost depuse la Primăria Cluj şi la Jandarmeria Cluj documentele necesare în vederea obţinerii avizării cererii de organizare a adunărilor publice. Adunările publice se vor desfăşura în zilele lucrătoare de 17, 18, 21, 22 şi 23 iulie între orele 15:30- 17:30, în faţa sediului Consiliului Judeţean Cluj”, spun angajaţii aeroportului.

În opinia lor, anularea hotărârii de Consiliu Judeţean privind garantarea creditului va genera începând cu luna august 2014,  lipsa de finanţare, lipsa de disponibil, blocarea conturilor Aeroportului Cluj, întreruperea activităţilor, pierderea  traficului, închiderea destinaţiilor de zbor, pierderea locurilor de muncă,  riscul de insolvenţă pentru aeroport.