Politică

Şedinţă cu supărare la Consiliul Judeţean

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/27/04-consiliu judetean _sc_05.jpg" border="0" align="left" />Consilierii judeţeni PDL au părăsit joi sala de şedinţe, pentru că două proiecte propuse de aceştia nu au fost introduse pe ordinea de zi.</strong>

Cele două proiecte vizau acordarea gratuităţii pe stadionul Cluj Arena pentru Universitatea Cluj, respectiv continuarea demersurilor referitoare la construirea Spitalului Regional de Urgenţă, mai exact continuarea procedurii de licitaţie pentru actualizarea studiilor de fezabilitate.  

De altfel, consilierii democrat liberali şi-au exprimat dorinţa de a discuta cele două subiecte, în cadrul şedinţei de ieri, încă de la începutul săptămânii. Chiar dacă reprezentanţii PDl au părăsit sala, şedinţa a continuat.

Coroian: „Problemele clujenilor n-au loc pe agenda lui Uioreanu“

Consilierul judeţean PDL, Alexandru Coroian a declarat că părăsirea sălii de şedinţe a reprezentat o formă de protest, care se va repeta, dacă solicitările democrat liberalilor nu vor fi luate în seamă, pe viitor. „Au avut un comportament incorect, inadecvat, mai ales că ei au venit şi cu alte proiecte. A fost un comportament total inadecvat, repet“, a spus Coroian pentru Monitorul de Cluj. Ulterior, consilierii PDL şi-au explicat gestul, şi într-un comunicat de presă: „ respingerea de pe ordinea de zi a proiectelor de hotărâre, propuse de grupul consilierilor judeţeni ai PDL Cluj, privind găsirea unor soluţii pentru cele două obiective de maximă importanţă pentru judeţul nostru, Spitalul Regional de Urgenţă şi Cluj Arena, denotă faptul că adevăratele probleme ale clujenilor nu au loc pe agenda administraţiei Uioreanu. Le reamintim consilierilor judeţeni ai USL Cluj faptul că, în campania electorală pentru alegerile locale, însoţiţi de actualul prim-ministru, Victor Ponta, şi-au făcut imagine publică, promiţând continuarea acestor obiective pe care astăzi le-au exclus de pe ordinea de zi. Grupul Consilierilor Judeţeni ai PDL Cluj vor solicita repunerea celor două proiecte pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Consiliului Judeţean“, au precizat consilierii.

Uioreanu: „Opinia publică îi va taxa!“

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu a calificat gestul gestul consilierilor PDL drept reprobabil. „Din punctul meu de vedere, politizarea subiectului Cluj Arena şi Spitalul de Urgenţă este o greşeală, pentru că asta fac. Iar opinia publică va taxa acest lucru. Repet, din punctul meu de vedere este un gest reprobabil. Se pripesc. Pe ordinea de zi a şedinţei erau proiecte importante, care vizau de exemplu, acţiuni, activităţi medicale“, a spus Uioreanu pentru Monitorul de Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter