Național

Judecătoarea din Suceava acuzată că se droga şi lua mită de la traficanţi, trimisă în judecată

Judecătoarea de la Tribunalul Suceava, arestată în toamna anului trecut sub acuzația de sprijinire a activităților infracționale ale unor traficanți de droguri și consum de droguri, a fost trimisă în judecată.

Judecătoare din Suceava, trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție și trafic de droguri de mare risc/Foto: pixabay.com Judecătoare din Suceava, trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție și trafic de droguri de mare risc/Foto: pixabay.com

 

 


Judecătoarea Ana Maria Chirilă din Suceava, acuzată de trafic de droguri și sprijinirea activităților infracționale ale unor traficanți, a fost trimisă în judecată, miercuri, potrivit informațiilor publicate de instanță.

 


Judecătoarea este acuzată că ar fi primit mită de la un interlop pe care îl judeca chiar ea pentru răpire și camătă.

În urma deciziei formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în octombrie 2023, judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, acuzată că se droga şi lua mită de la traficanţi, a rămas în arest preventiv. În arest a rămas şi Mihai Pînzari, acuzat de procurori că mituit-o pe judecătoare, în schimbul obţinerii unor hotărâri favorabile într-un dosar în care era judecat pentru camătă.


CITEȘTE ȘI: 
Judecătoarea din Suceava, acuzată că se droga şi lua mită de la traficanţi, rămâne în arest

Potrivit procurorilor, judecătoarea ar fi avertizat persoane cercetate de DIICOT că sunt vizate de măsuri de supraveghere tehnică sau percheziții.

Ana Maria Chirilă a fost trimisă în judecată pentru șase infracțiuni, alături de alți doi inculpați. Printre infracțiunile cercetate de procurori figurează:
-folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și favorizarea făptuitorului.
- luare de mită.
- deținere de droguri pentru consum, în formă continuată.
- punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată.
-trafic de droguri de mare risc în formă continuată.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

De cealaltă parte a legii. O judecătoare a fost reținută pentru deținere de droguri, luare de mită și protejarea infractorilor

Judecătoarea din Suceava, acuzată că se droga şi lua mită de la traficanţi, rămâne în arest

abonare newsletter