Educație

Elevi FĂRĂ Evaluare Națională sau cu media 2 primesc burse de „MERIT”! Învățământul românesc o ia la vale.

Zeci de elevi care nu au obținut media 5 la Evaluarea Națională, nu am susținut deloc acest examen sau au obținut media 2 la școală anul trecut primesc, începând din anul școlar 2023-2024, burse de merit. Totul din cauza unei decizii proaste la nivelul Ministerului Educației.

În Botoșani există elevi cu media 2 care primesc bursă de „merit” / Foto: depositphotos.com În Botoșani există elevi cu media 2 care primesc bursă de „merit” / Foto: depositphotos.com

 

 


Zeci de elevi de clasa a IX-a din judeţul Botoşani, care fie nu au obţinut media 5 la Evaluarea Naţională, fie nu au susţinut acest examen, primesc burse de merit, a declarat, miercuri, pentru agerpres.ro, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, Bogdan Suruciuc.

 


Potrivit acestuia, astfel de cazuri au apărut începând cu anul şcolar în curs, ca urmare a apariţiei Ordinului ministrului Educaţiei 6.238 din 8 septembrie 2023 privind acordarea burselor de merit, care prevede că 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase beneficiază de bursă de merit.

Această prevedere a fost gândită foarte prost. În acest fel, elevii nu sunt recompensați pentru munca pe care o depun ca să obțină rezultate performante, ci sunt premiați primii 30% elevi cu cele mai mari note din clasă, fie și ele de 5 sau chiar mai mici.


CITEȘTE ȘI:
„România educată.” Un elev de liceu cu media 4,59 ia bursă de merit!

 

„Ierarhia este realizată în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute de elevi în anul şcolar 2022 - 2023, excepţie făcând clasa a IX-a, la care se ia în considerare media de admitere, respectiv media notelor obţinute de elevi la Evaluarea Naţională. În situaţia în care, într-o clasă, nu sunt suficienţi elevi înscrişi pe baza mediei de admitere, care să acopere procentul de 30%, lista a fost completată cu elevii care nu au susţinut Evaluarea Naţională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V - VIII. Drept urmare, posibilitatea de a acorda bursă de merit unui elev cu medie mai mică de 5 poate fi luată în considerare doar în cazul elevilor din clasa a IX-a. În judeţul Botoşani, există clase la care procentul de 30% din efectivul colectivului de elevi s-a realizat şi prin adăugarea celor care nu au susţinut examenul de Evaluare Naţională”, a explicat Suruciuc.


El a recunoscut că printre elevii de clasa a IX-a care primesc burse de merit se află şi elevi care au încheiat anul trecut cu media 2 şi care nu au susţinut Evaluarea Naţională.

De asemenea, şeful IŞJ admite că Ordinul privind acordarea burselor de merit dezavantajează elevii de la colegiile performante, acolo unde elevi cu 9,40 nu au obţinut bursă de merit. Cuantumul bursei de merit în anul şcolar 2023 - 2024 este de 450 de lei/lună. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Elevii olimpici și profesorii lor vor fi premiați. Consiliul Județean Cluj alocă 300.000 de lei

CFR Cluj îi cheamă gratuit pe elevi la meciul contra echipei Farul Constanța. 1.500 de locuri sunt disponibile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter