Educație

Înscrierile la BAC se prelungesc până în 16 iunie

Perioada de încheiere a mediilor pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a a fost prelungită până la data de 16 iunie, dar și cea pentru înscriere la examenul de bacalaureat şi evaluarea naţională, a anunțat duminică ministrul Educației, Ligia Deca.

Întâlnire între reprezentanții Ministerului Educației și cei ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar. Foto Facebook Ministerul Educației Întâlnire între reprezentanții Ministerului Educației și cei ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar. Foto Facebook Ministerul Educației

 

„Așa cum știți, conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situațiilor școlare pentru clasa a VIII-a și pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral și frecvență redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase nu se impun, în acest moment, modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie. Deci, practic, în acest moment, toate clasele, toți elevii până pe 16 iunie trebuie să aibă situația școlară încheiat. La fel, înscrierile pentru bacalaureat și pentru Evaluarea Națională se vor prelungi până pe 16 iunie”, a spus Ligia Deca.


„Am văzut cu toţii semnalul de alarmă tras de către personalul din învăţământ şi ultimele trei săptămâni ne-au dat măsura demnităţii oamenilor care ne construiesc viitorul, educându-ne copiii. Prioritatea noastră, la Ministerul Educaţiei, a fost să continuăm garantarea dreptului la educaţie. Sigur, nu a negat niciun moment dreptul cadrelor didactice de a cere u nsprijin mai mare din partea statului şi considerăm că îl merită cu prisosinţă”, a mai declarat Deca.

Aceasta a anunţat că data de încheiere a situaţiilor şcolare pentru clasele terminale - a VII-a, a XII-a şi a XIII-a - se va prelungi până pe 16 iunie, în condiţiile în care aceste clase ar trebui să aibă situaţiile şcolare încheiate pe 13 iunie.


Pentru copiii din celelalte clase nu se impune prelungirea termenului de încheiere a situaţiei şcolare, a subliniat Deca.

Tot până pe 16 iunie se vor prelungi înscrierile la examenele naţionale - bacalaureat şi evaluarea naţională.


Echivalarea probelor de competenţă la examenul de bacalaureat

Deca a anunţat că Ordonanţa de Urgenţă adoptată duminică în şedinţă extraordinară prevede echivalarea probelor de competenţă din cadrul examenului de bacalaureat cu mediile la disciplinele relevante din anii de liceu.

Perioada în care se va desfăşura procesul de echivalare e prevăzută a fi între 12 şi 21 iunie.


Rămâne valabil că probele pot fi certificate cu certificate obţinute la examenele cu recunoaştere internaţională sau europeană, aşa cum era prevăzut şi anterior.

Probele de competenţe digitale vor fi echivalate cu mediile obţinute de elevi la disciplina TIC –Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, iar cei din promoţiile anterioare care nu au studiat TIC echivalarea seva face cu mediile la o disciplină echivalentă. O petiţie cu peste 40.000 de semnături a solicitat această echivalare, a precizat ministrul.


Probele scrise atât la examenul de bacalaureat, cât şi la Evaluarea Naţională, rămân la datele anunţate în calendarul iniţial, a anunţat ministrul Educaţiei.

Modificări la examenul de titularizare

Prin aceeaşi OUG a fost adoptată şi măsura prin care examenul de titularizare din acest an se va desfăşura doar sub forma probei scrise, fără inspecţia la clasă. Măsura fost luată în contextul în care informaţiile primite de minister de la Inspectoratele Şcolare arătau că vineri, 9 iunie, din totalul de 31.000 de inspecţii la clase peste 18.000 de inspecţii nu fuseseră desfăşurate din cauza grevei şi nu mai este timp fizic pentru efectuarea inspecţiilor neefectuate.

„Înţelegem nemulţumirea celor care au susţinut inspecţia la clasă şi celor care au făcut eforturi pentru ca aceste inspecţii să se poată desfăşura. În ansamblu, însă, dacă nu modificăm structura probelor examenului de titularizare, cei 60% dintre candidaţii care nu au reuşit să desfăşoare aceste inspecţii nu s-ar fi putut prezenta la concurs iar consecinţa pe care a fi suportat-o am fi văzut-o în toamnă, când riscam un blocaj la nivelul resursei umane din şcoli”, a explicat ministrul.

În ceea ce priveşte evaluarea naţională de sistem de la finalul clasei a şasea, nu se va susţine anul acesta.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Perioada de înscriere la bacalaureat s-a prelungit

Anul școlar s-ar putea prelungi dacă greva continuă! Ministrul Educației: „Calendarul Bacalaureatului rămâne același”

Proiect: Evaluarea națională de la clasa a VI-a nu se mai organizează anul acesta. Ce se întâmplă cu Bacalaureatul?

abonare newsletter