Educație

Peste 26% dintre elevi abandonează școala înainte de clasa a XII-a. Vezi situația din Cluj și fiecare județ din România

Peste 26% dintre elevi abandonează școala înante de clasa a XII-a. Vezi care este situația din fiecare județ din România și unde se situează Clujul în clasamentul județelor cu cele mai ridicate rate de abandon școlar.

26% dintre elevAbandonul școlar, o problemă gravă în România / Foto: Emil Boc - Facebook 26% dintre elevAbandonul școlar, o problemă gravă în România / Foto: Emil Boc - Facebook

 

 


Un nou raport intitulat „Nu s-au mai întors în bancă”, realizat de grupul „Cu Ochii pe Educație”, arată că abandonul școlar este un fenomen care a afectat 25% din elevii din sistemul de învățământ românesc.

 


Din 24 de colegi care încep împreună clasa I, 6 abandonează școala înainte să termine clasa a XII-a, adică înainte de finalul învățământului obligatoriu.

Părinții care retrag copilul de la școală riscă să facă închisoare

„Diviziunile care duc la abandonul școlar sunt observabile prin discrepanțele dintre abandonul din mediul urban și cel din mediul rural, precum și între județe. Factorii care duc la abandonul școlar au fost identificați de mai multe entități, însă măsurile care au fost implementate până acum au avut doar efecte minore.


Elevul care nu frecventează cursurile de zi ale unei clase din învăţământul obligatoriu, depăşind cu mai mult de 2 ani vârsta clasei
respective, se află în situaţia de abandon şcolar. ”, se arată în raport.

Conform art. 380, alin. (1) din Codul Penal, „părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”


26,2% de elevi abandonează școala

Generația 2008-2020 este singura pentru care există date până la
finalul clasei a XII-a, iar pe aceasta au studiat-o cei de la „Cu Ochii pe Educație”.

Clase primare și gimnaziu: În 15 septembrie 2008, 212.022 elevi au început clasa I. Dintre aceștia, 27.187, reprezentând 12,8%, au abandonat școala înainte de a termina ciclul gimnazial pe 10 iunie 2016.


Început de liceu: Astfel, scăzând încă 7.184 elevi care nu au ajuns la finalul clasei a VIII-a din alte motive și aplicând rata de tranziție în clasa a IX-a de 93,7%, aflăm că încep clasa a IX-a 166.458 elevi.

Final de liceu: Din 166.458 elevi, încă 25.511 abandonează școala în învățământul liceal. Prin urmare, din generația care începuse cu 212.022 elevi rămân 140.947.

Cumulând doar rata de abandon și rata de tranziție, aflăm că 26,2%
dintre elevii care au început clasa I în 2008 au abandonat școala înainte
de a finaliza învățământul obligatoriu de 12 clase.

Abandonul școlar la nivelul județelor. Care este situația în Cluj?

Raportul cuprinde și statistici la nivel județean. Astfel, se evidențiază județele Covasna, Călărași, Sibiu și Alba, care au cea mai mare rată de abandon școlar în învățământul primar, gimnazial, respectiv liceal.

În Cluj situația este mai bună, însă tot există probleme. Rata abandonului școlar în ciclul primar este de 0,7, în ciclul gimnazial este de 0,9, iar în cel liceal rata este 1,2.

Astfel, județul Cluj ocupă locul 37 între județe privind abandonul școlar în ciclul primar, locul 33 pe țară privind abandonul școlar în ciclul gimnazial și locul 40 privind abandonul școlar în liceu.

Județul care ocupă locul 1, cu cea mai mare rata de abandon școlar în ciclul primar, este Covasna (rata 3). Județul care ocupă locul 1, cu cea mai mare rată de abandon școlar în ciclul gimnazial este Călărași (rata 3,4). Iar județul care ocupă locul 1, cu cea mai mare rată de abandon școlar în liceu este Sibiu (rata 4,4)

Situația abandonului școlar în fiecare județ din România / Foto: raport „Nu s-au mai întors în bancă”

„Abandonul școlar este un fenomen omniprezent în sistemul educațional românesc. Pentru că jumătate din misiunea noastră prevede identificarea soluțiilor pentru deficiențele pe care le semnalăm, în ultimele trei pagini de conținut ale raportului propunem statului român câteva măsuri pentru diminuarea ratei abandonului școlar”, spun cei de la Cu Ochii pe Educație.  

Măsuri care ar trebui luate / Foto: Raportul „Nu s-au mai întors în bancă”

CITEȘTE ȘI:

Lecții de fotbal și dans pentru 25 de copii abandonați, îngrijiți la Mănăstirea Dumbrava! Voluntarii CERT vor să le ofere momente de fericire

39 de școli din Cluj vor beneficia de Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Investiție în valoare de peste 4 miliarde de euro

abonare newsletter