Social

Lecții de fotbal și dans pentru 25 de copii abandonați, îngrijiți la Mănăstirea Dumbrava! Voluntarii CERT vor să le ofere momente de fericire

Voluntarii CERT Transilvania vor să le ofere momente de fericire și mișcare copiilor abandonați care sunt îngrijiți la Mănăstirea Dumbrava din Alba. Copiii vor avea parte de lecții de fotbal și dans printr-un proiect al asociației.

Voluntarii CERT Transilvania vor să le ofere momente de fericire și mișcare copiilor abandonați care sunt îngrijiți la Mănăstirea Dumbrava / Foto: basilica.ro Voluntarii CERT Transilvania vor să le ofere momente de fericire și mișcare copiilor abandonați care sunt îngrijiți la Mănăstirea Dumbrava / Foto: basilica.ro

 

 


25 de copii abandonați de părinți, care sunt acum îngrijiți la Mănăstirea Dumbrava din apropierea municipiului Turda, vor avea parte de lecții de dans și fotbal printr-un proiect care va fi derulat de CERT Transilvania, o parte din inițiativa Walking Month.

 


Voluntarii CERT vor să le ofere copiiilor 288.000 minute de mișcare și fericire.

De două ori pe săptămână, copiii vor avea oportunitatea să facă sport și să danseze, câștigând abilități de mișcare și abilități sociale utile pentru o viață întreagă, se arată în descrierea de la Walking Month. 


Pentru a afla mai multe detalii am luat legătura cu președinte CERT Transilvania, Dan Jecan, care ne-a spus că se vor organiza lecții de fotbal pentru băieți și lecții de dans sportiv pentru fete:

„Este parte a proiectului mai mare Walking Month. Noi suntem co-organizatori acolo și o parte dintre fondurile adunate vor merge către acest proiect cu copiii de la Dumbrava. Concret, pentru acești copii vrem ca în schimbul minutelor de mișcare oferite de cei care participă la Walking Month noi să le oferim cât mai multe luni de sport. O parte din băieți vor beneficia de antrenamente de fotbal, sportul cel mai la îndemână pentru ei acolo, și o parte dintre fete vor beneficia de cursuri de dans, ca să facă mișcare”, a declarat Dan Jecan pentru monitorulcj.ro.


Voluntarii CERT vor să le ofere copiilor o experiență autentică

Pe lângă lecțiile de dans, cei de la CERT Transilvania au în plan să le cumpere echipamente copiilor și să le amenajeze un teren de fotbal în Dumbrava (județul Alba) pentru a putea exersa și în afara lecțiilor:

„Am luat în calcul să le cumpărăm echipamente, să le amenajăm acolo un mic teren de fotbal în așa fel încât să nu ne rezumăm doar la orele sau antrenamentele pe care le fac cu instructorul pe care îl ducem noi, ci cât mai mulți dintre ei să poată practica sportul cât mai des”, a mai spus Jecan.


De asemenea, copiii vor veni și la Cluj pentru a avea o experiență autentică și pentru a aplica ce au învățat la antrenamente. Băieții vor juca meciuri de fotbal cu echipe clujene, iar fetele vor trăi o experiență adevărată a unei comunități de dans: 

„În conceptul proiectului, ei vor beneficia acolo de majoritatea lecțiilor pentru că e cel mai facil, dar o dată pe lună vor veni băieții să joace un joc amical cu echipe din Cluj și fetele vor veni la o sală de dansuri adevărată din Cluj. Ei vor învăța cum se joacă fotbal, dar vrem să le dăm șansa chiar să-l joace într-un cadru organizat, cu arbitrii, public, cu tot ce înseamnă un meci de fotbal. La fel e și la fete. Ele vor face acolo lecțiile de dans, dar vrem să le aducem într-o comunitate oarecum a dansatorilor, unde să se joace, să se miște și cu alți copii”, a declarat, pentru monitorulcj.ro, Dan Jecan.

Pentru a putea fi realizat acest proiect, CERT Transilvania are nevoie de o sumă destul de mare de bani. Costurile de implementare sunt de aproximativ 12.500 de euro, iar costurile de funcționare a proiectului sunt de circa 1.900 de euro pentru o singură lună. Având în vedere că CERT Transilvania vrea să deruleze acest proiect cel puțin 12 luni, înseamnă că aceste costuri de funcționare vor fi de aproximativ 47.500, pentru început.

„Aș vrea să meargă 12 luni proiectul și sper ca pe urmă să găsim fonduri sau susținători ca să îl putem derula în continuare. Trăiesc și cu speranța că poate vom găsi acolo niște mari fotbaliști sau mari dansatori. Nu se știe niciodată”, spune Dan Jecan.

CITEȘTE ȘI:

CERT Transilvania are nevoie de voluntari! Vor să planteze 15.000 de puieți în Moldovenești

Îngeri pentru o familie din Apuseni. Voluntarii CERT Transilvania au început reconstruirea unei case distrusă într-un incendiu. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter