Economie

Cum se vor cumpăra maşini second-hand din străinătate

Comisia pentru buget-finanţe din Senat a dat, marţi, un raport de respingere a proiectului legislativ care prevede că autovehiculele second-hand din străinătate vor fi comercializate doar de firme, iar persoanele fizice nu vor putea cumpăra decât cel mult un singur astfel de automobil în doi ani.

„Propunerea legislativă are în vedere o colectare mai eficientă a impozitelor la bugetul de stat şi eliminarea operaţiunilor comerciale nefiscalizate de autovehicule second-hand achiziţionate în spaţiul intracomunitar şi revândute în România”, se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD.

Punctul de vedere al Ministerului de Finanţe a fost că prevederile propuse duc la încălcarea directivei europene privind TVA şi nu sunt de natură să reglementeze legislaţia în domeniul fiscal, deoarece nu au caracter fiscal. Totodată, Ministerul de Finanţe a precizat că nu susţine proiectul.


Potrivit textului legislativ, comercializarea autovehiculelor second-hand achiziţionate din afara ţării şi revândute în România se face doar de către persoanele juridice, iar persoanele fizice pot achiziţiona o dată la doi ani un singur autovehicul second-hand, pentru folosinţă proprie.

abonare newsletter