monitorulcj.ro Menu

Eckstein vrea cod de conduita la alegerile interne ale UDMR

Eckstein Kovacs Peter (foto stinga) si Kelemen Hunor (dreapta) candideaza pentru functia ocupata in ultimii 18 de ani de Marko BelaUnul dintre candidatii la presedintia UDMR, clujeanul Eckstein Kovacs Peter, a vorbit ieri, intr-o conferinta de presa, despre anumite probleme existente in interiorul Uniunii legate de viitoarele alegeri interne.     Eckstein a reclamat faptul ca nu exista suficiente reglementari in ceea ce priveste derularea campaniei electorale in cadrul formatiunii sale si cere Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) sa gaseasca solutii pentru rezolvarea situatiei. Mai mult, Eckstein Kovacs Peter propune si un cod de conduita contracandidatului sau, Kelemen Hunor. Eckstein a aratat ca viitorii candidati nu au fost invitati la reuniunile unor organizatii judetene, ca nu este reglementata o perioada in care sa se desfasoare campania electorala pentru functia de presedinte si ca nu este reglementat nici modul in care candidatii pot folosi resursele UDMR. In plus, Eckstein Kovacs Peter mai crede ca votul la congres trebuie sa fie secret si ca fiecare delegat trebuie sa poata vota cum doreste, fara sa aiba mandat din partea cuiva.     Nu vrea atacuri la persoana”Cred ca este de dorit ca aceasta campanie sa se desfasoare pe un ton civilizat, ca intre colegi, fara asperitati, atacuri la persoana si alte minuni care se mai intimpla. Unul dintre principalele puncte ale acestei propuneri de codex de etica este ca aparatul si organizatiile judetene ale UDMR sa nu fie folosite de candidati pentru stringerea de semnaturi de sustinere. In opinia mea, poate sa fie echitabila numai metoda in care organizatiile judetene apeleaza la cetateni cu o lista de sustinere in care figureaza toate numele candidatilor, iar membrii UDMR sa aleaga unul sau altul dintre ei”, a declarat Eckstein. De asemenea, clujeanul mai doreste sa existe cit mai multe dezbateri publice intre candidati.     Sprijina o organizatie pentru Tinutul SecuiescTot ieri, Eckstein Kovacs Peter a anuntat ca militeaza pentru una dintre propunerile de modificare a statutului formatiunii sale care se refera la infiintarea unei organizatii a UDMR pentru Tinutul Secuiesc, care sa cuprinda judetele Harghita si Covasna.     ”Nu vad de ce nu am sprijini sa se creeze o organizatie care sa cuprinda cele doua judete, Harghita si Covasna. Aici au fost contre din partea conducerii actuale, careia pe undeva ii este frica ca aceasta organizatie va fi foarte independenta. Sprijin si initiativa organizatiilor din Satu Mare, Bihor si Salaj de a avea un cadru organizatoric la fel de puternic ca cel din Secuime, sa aiba din oficiu o persoana delegata in structurile cele mai inalte de conducere ale UDMR. Nu mi se pare normal ca un judet cum este Satu Mare, unde s-a cistigat tot ce se putea cu o populatie maghiara de sub 40%, sa nu aiba reprezentare la nivelul conducerii UDMR”, a aratat Eckstein Kovacs Peter.

comments powered by Disqus