monitorulcj.ro Menu

Regulament nou la Arhive

 De acum incolo, formularul-tip al permisului de acces va cuprinde si o fotografie a cercetatorului, iar documentele aflate in administrarea si pastrarea Arhivelor Nationale vor putea fi cercetate in salile de studiu exclusiv in scopuri stiintifice sau jurnalistice. “Cercetatorii din alte localitati pot solicita si primi unitati arhivistice in ziua prezentarii la cercetare, pina la ora 12, doar pentru prima zi de cercetare. Pentru unitatile arhivistice datate ante-1800 se pun la dispozitia cercetatorului reproduceri. Unitatile arhivistice se pot pastra spre consultare in sala de studiu cel mult 20 de zile lucratoare, fiind posibila, in situatii justificate, o singura prelungire a termenului, pentru maximum 20 de zile lucratoare, in functie si de capacitatea salii de studiu, cu acordul sefului salii de studiu/ custodelui. Cercetatorul poate consulta o unitate arhivistica studiata anterior dupa cel putin o luna de la ultima cercetare/prelungire a cercetarii. Zilnic, pe un buletin de comanda, cercetatorul poate solicita una dintre urmatoarele categorii de unitati arhivistice: 15 dosare legate sau 5 dosare nelegate (...), 20 documente foi volante, 30 fotografii, 5 registre. In cazul in care, pe un buletin de comanda, se solicita unitati arhivistice de mai multe categorii, cercetatorul nu poate avea simultan in studiu un numar total mai mare de 30 de unitati arhivistice. Pe linga materialul arhivistic comandat, cercetatorul poate solicita, zilnic, pina la ora 13:30 pentru ziua in curs sau pentru o alta data, cel mult 5 unitati de biblioteca. Unitatile de biblioteca din biblioteca Arhivelor Nationale se pot pastra spre consultare in sala de studiu cel mult 20 zile lucratoare, fiind posibila, in situatii justificate, prelungirea termenului pentru inca 10 zile lucratoare, cu acordul sefului salii de studiu sau custodelui. Consultarea unitatilor de biblioteca aparute inainte de 1800, ca si a celor care necesita restaurare, se poate efectua doar cu acordul scris al sefului sau coordonatorului bibliotecii”, a sintetizat Dana Zecheru principalele modificari.

comments powered by Disqus