monitorulcj.ro Menu

Impozitul pe actiunile de la Bursa

Un procent pentru actiuni Persoanele fizice, care obtin cistiguri la bursa in 2007, vor plati un impozit de 1% pentru fiecare tranzactie, lunar, urmind ca, in 2008, sa depuna o declaratie pe intregul portofoliu si sa plateasca un impozit pe cistigul net anual.Potrivit normelor de aplicare a Codului Fiscal, incepind din acest an, investitorii pe piata de capital vor plati, lunar, un impozit de 1% pentru actiunile care s-au apreciat fata de momentul cumpararii. Impozitul va fi calculat, retinut si virat de catre brokeri, pina pe 25 ale lunii urmatoare celei in care a avut loc tranzactia.Impozitul de 1% este considerat plata anticipata in contul impozitului anual. La incheierea anului fiscal, investitorii depun o declaratie anuala, pina pe 15 mai 2008, pentru toate tranzactiile realizate in 2007. Pe baza declaratiei, Fiscul va emite o decizie de impunere asupra cistigului net, definit ca diferenta dintre cistigul si pierderea anuala, si va aplica cota de 16% pentru cistigurile obtinute din actiunile detinute mai putin de un an si cota de 1% pentru cele detinute mai mult de un an. Perioada de detinere a titlurilor de valoare este evidentiata de catre intermediari, care vor preciza, la fiecare operatiune de cumparare, data intrarii acestora in portofoliu.Mai clar ca anul trecutNormele aduc astfel clarificari modului de impozitare a cistigurilor pe piata de capital, in timpul anului 2007, dupa ce, anul trecut, nu s-au facut plati anticipate in contul impozitului anual. Din aceasta cauza a fost emis, in decembrie 2006, un ordin al ministrului finantelor, prin care s-a incercat colectarea unor sume la buget, inaintea termenului de plata pentru impozitul pe cistigul net anual: 15 mai.Ordinul a nemultumit piata de capital si a dus la suspendarea, timp de o ora pe 25 ianuarie, a activitatii bursei, in semn de protest fata de Fisc. Principalul dezacord dintre investitori si Fisc vizeaza interpretarea notiunii de „cistig", la plata anticipata a impozitului.Ce cred investitoriiIn timp ce Finantele inteleg prin cistig doar tranzactiile care s-au apreciat fata de momentul cumpararii, ignorindu-le pe cele care s-au depreciat, investitorii considera ca impozitul trebuie aplicat pe diferenta, la intregul portofoliu.Desi ordinul ministerial este valabil numai pentru anul trecut, din 2007 intrind in vigoare prevederile din norme, Finantele vor impozita cistigul net abia la sfirsitul anului, continuind sa impoziteze „cistigul brut" la plata anticipata lunara, informeaza agentia NewsIn.

comments powered by Disqus