monitorulcj.ro Menu

Limba romana in Europa

Unitate in diversitate? Putem defini modelul european in acest sens?...      Un raspuns afirmativ, daca luam in considerare culturile diferite, credintele sau obiceiurile care-i compun imaginea de ansamblu. Lucru, de altfel, perfect normal pentru un continent unde se intilnesc atitea graiuri, si asta daca ne gindim la faptul ca numai limbile oficiale ale tarilor Uniunii Europene reprezinta interferenta celor trei elemente: indo-european, fino-ugric si semitic. In esenta, exista o Europa reala, sinteza a unui trecut milenar, plamadit prin contributia celor aproximativ o suta de popoare care formeaza „marea familie europeana“.      Fiecare dintre aceste popoare este puternic legat de limba pe care o vorbeste, pentru ca, pe linga faptul ca inlesneste comunicarea interumana, este un instrument de cultura si prin aceasta de distinctie sociala.      Despre originea si importanta limbii romane, mai ales ca limba romanica, s-a scris de-a lungul timpului; istorici, filologi, lingvisti sau chiar etnologi au vorbit despre etnicul romanesc, despre specificul limbii romane si despre identitatea noastra culturala sau despre traditiile si obiceiurile ce ne particularizeaza ca natiune si ca popor.      Astazi, dincolo de preocuparile cotidiene, de aspectele strict politice sau de scandalurile promovate de media, dincolo chiar si de etichetele care ne sunt puse din afara, ne intrebam asupra locului si rostului pe care limba romana si, o data cu ea, societatea romaneasca le detine in noul context european.      Romana este una dintre cele mai vechi limbi ale Europei, iar cei 2000 de ani de istorie desfasurati in bazinul inferior al Dunarii, in stinga si in dreapta fluviului, au facut din ea un idiom important al acestui spatiu de civilizatie. Fondul latin, pastrat indeosebi pe palierul care adaposteste structura gramaticala, s-a dovedit de o mare rezistenta, asigurind supravietuirea si functionarea in timp a tiparelor primordiale.      Desprinsa din familia limbilor romanice (alaturi de sarda, italiana, retoromana, franceza, provensala, catalana, spaniola si portugheza), romana reprezinta latinitatea orientala, hotaritoare in acest sens fiind afirmatia, capitala pentru identitatea noastra, regasita in Predoslovia lui Grigore Ureche la „Letopisetul Tarii Moldovei“: „(...) macara ca de la Rim ne tragem, si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate“.     Nasterea limbii romane este pregatita de expansiunea puterii romane la Dunarea de jos, de cucerirea Daciei si de romanizarea ei guvernata de un program imperial, de dominare a limbii latine in detrimentul idiomului autohton.      Stim deja ca inceputul erei noastre ii gaseste in sud-estul Europei pe geto-daci, popor autohton, independent si suveran, care insa va fi cucerit de Imperiul Roman, in urma razboaielor dintre anii 101-106. Aceasta cucerire a insemnat punctul culminant al extinderii imperiului, dupa care incepe decaderea lui. Dar aceasta nu inainte ca autohtonii sa fie integrati in procesul de romanizare prin care se exercita, asupra populatiilor cucerite, puterea politica, militara si, mai ales, se impunea un model cultural superior, prin afirmarea limbii latine.      Desi in urma acestei cuceriri statul dac a disparut de pe harta lumii antice, populatia bastinasa nu a fost exterminata, asa cum s-a afirmat in anumite situatii. Continuitatea geto-dacilor, in perioada stapinirii romane si in perioada migratiilor, este o chestiune esentiala a stiintei istorice romanesti, caci de ea depinde interpretarea originii poporului roman.      Experienta istorica ne arata ca toate marile imperii si-au impus limba populatiilor cucerite. De cele mai multe ori, insa, o data cu prabusirea lor, dispare si limba impusa, asa cum s-a intimplat in timpul lui Alexandru cel Mare, in Imperiul Persan, mongol sau bizantin.       Latina Imperiului Roman a avut sorti diferite: fie a disparut, in cazul vechilor civilizatii (grecii), fie a fost inlocuita mai tirziu de limba migratorilor (cum a fost cazul englezilor, ungurilor, slavilor etc.). In alte provincii, insa, s-a mentinut modificindu-se dupa specificul local si formindu-se astfel popoarele neolatine, printre care si romanii.      Bineinteles, ca ne intrebam care au fost motivele ce au determinat intreaga lume geto-daca  sa-si paraseasca limba pentru una noua, cea a cuceritorilor. Vom intelege mai bine acest fenomen daca vom lua citeva exemple din zilele noastre. Se stie ca in perioada dintre cele doua razboaie mondiale cele mai utilizate limbi erau franceza, germana si engleza, caci popoarele lor se aflau pe atunci in fruntea lumii civilizate. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, insa, cea din urma a capatat prioritate, dar nu datorita englezilor, ci americanilor, care din 1955 au pasit intr-o alta treapta de civilizatie a lumii, cea supraindustrializata, avind o tehnica de virf, in care masinile de calcul si alte mijloace noi de munca si de gindire au revolutionat intreaga lume.      Fosta URSS a cautat si ea sa-si impuna limba rusa, dar nu a reusit, caci tehnica ei nu era la nivelul celei americane. Ba, mai mult, chiar popoarele de aici isi cauta acum limba si cultura traditionala de dinaintea inglobarii lor in imperiul tarist, asemeni grecilor si popoarelor orientale, care dupa prabusirea Imperiului Roman au revenit la vechea lor limba si cultura.      Celelalte popoare europene, printre care si geto-dacii, au mentinut insa limba romanilor, asemeni neolatinilor din America de Sud, pentru ca aveau de-a face cu o cultura superioara lor. Se intelege, deci, ca in schimbarea limbii popoarelor factorul principal care impune acest lucru este nivelul de civilizatie.      Secolul al VIII-lea, care a insemnat in Europa momentul aparitiei limbilor romanice, deja inregistrase, spun unii savanti, nasterea limbii romane din elementul traco-geto-dac si latina populara.     In comparatie cu celelalte popoare neolatine din apus, socotite a fi succesoarele vechilor populatii antice care au trait pe aceleasi teritorii, la romani acest lucru a fost contestat de unii autori straini si a fost avansata teoria imigrationista, tocmai pentru a-i desprinde pe romanii de azi de stramosii lor geto-daci. Aceasta teorie, desi neconvingatoare, i-a determinat pe istoricii nostri, sa o aprofundeze, tocmai pentru a-i arata netemeinicia si pentru a dovedi continuitatea geto-dacilor si transformarea lor in romani, in urma fenomenului romanizarii. Astazi, continuitatea stramosilor nostri geto-daci este un fapt sigur, intarit si de cercetarile arheologice.      Insa nu trebuie uitat ca limba romana a aparut si a evoluat in conditii specifice, daca ne gindim la vecinatatea „neromanica“ si adesea ostila, care a obligat-o sa-si conserve staruitor lexicul latinesc si structura gramaticala primordiala, dar sa dea dovada si de capacitatea de a primi influente datorate contactelor indelungate cu limbile slave, limba maghiara, limba turca sau limba greaca. La temelia ei principalele substantive si verbe provin din latina, dar cu timpul s-au adaugat altele straine, intrecindu-le in numar pe cele dintii. In schimb, din latina s-au pastrat cuvintele de legatura, asa ca nu se poate construi o fraza fara cuvinte latinesti.      Intre limbile romanice, romana prezinta cele mai multe coincidente „originare“ (conservari si dezvoltari comune) cu italiana, mai ales cu italiana centrala si meridionala: „Daca toate limbile romanice sint surori, italiana si romana sint surori gemene“ (G. Bonfante).     Dupa afirmatia lingvistului E. Coseriu, primele marturii scrise, la nivel european, despre originea latina a limbii romane le apartin invatatului francez Gilbert Genebrard si celui spaniol Andrés de Poza, la inceputul secolului al XVI-lea. Sint primii autori care ii recunosc romanei aceasta pozitie, de limba romanica alaturi de italiana, spaniola si franceza.      Astazi, limba romana este o limba istorica impreuna cu cele patru dialecte: dacoroman, istroroman, aroman si meglenoroman. De-a lungul timpului, datorita influentelor masive care s-au exercitat asupra lor, dialectele sud-dunarene au fost atrase in diferite sub-arii, in cadrul ariei „balcanice“: istroromana, prin influenta croata; aromana prin influenta neogreaca; meglenoromana prin influenta greaca si bulgara.      In ceea ce priveste dialectul dacoroman, el presupune limba romana pe care o vorbim noi astazi si „asa-zisa“ limba moldoveneasca. Spunem „asa-zisa“ fiindca o limba moldoveneasca diferita de limba romana nu exista. E doar o himera, dupa cum spune E. Coseriu, creata de o anumita politica etnica si culturala straina, fara nici o baza reala. De fapt, limba vorbita de populatia bastinasa si majoritara intre Prut si Nistru, si chiar dincolo de aceasta limita geografica, tine in toate privintele de dialectul dacoroman. Tot ceea ce e caracteristic pentru dacoromana si desparte acest dialect de celelalte dialecte romanesti e caracteristic si pentru graiul romanesc din Basarabia si Transnistria. Ba, mai mult, acest grai nu contine nici macar elemente autonome, cum se intimpla cu cel banatean sau cel maramuresean. In sprijinul acestei idei mai mentionam si faptul ca, din punct de vedere lingvistic, graiul basarabean, nu s-a despartit niciodata de limba vorbita in dreapta Prutului. Acesta din urma, nu constituie o frontiera lingvistica.     In afara de Romania si Republica Moldova, limba romana mai are statut oficial si in provincia Voivodina din Serbia.     Fenomenul emigrarii, din ce in ce mai prezent, a influentat enorm distribuirea vorbitorilor de limba romana, nu numai in Europa, ci in intreaga lume. Vei auzi, asadar, vorbindu-se romaneste oriunde, si nu doar in tarile in care a devenit limba oficiala.     Minoritatile romane intilnite in Ucraina, Serbia, Voivodina, Ungaria sau Bulgaria au in comun faptul ca aceste state le-au recunoscut limba ca oficiala, chiar daca i se alatura si altele. De asemenea, comunitatile romanesti din Spania, Italia, Franta, sau Portugalia formeaza grupuri omogene care contribuie in mare masura la popularizarea limbii.       Limba romana este intens studiata si de cetatenii straini care studiaza in Romania, acestia achizitionind-o ca o a doua limba straina. Exista chiar si un Institut al limbii romane, stabilit de Ministerul Educatiei, in care se promoveaza studierea limbii, a obiceiurilor, culturii si civilizatiei acestei tari. Iata ca prin originalitatea si specificul limbii noastre sintem europeni, o unitate bine definita in diversitate. In acest sens, pentru noi romanii, Europa nu constituie in mod esential doar o notiune geografica sau geopolitica, ci mai degraba una culturala, un pol spiritual.

comments powered by Disqus