monitorulcj.ro Menu

Invadati de motociclisti

La sfirsitul acestei saptamini, mii de motociclisti din intreaga tara, dar si din Europa, sint asteptati la Sibiu, la cea de-a zecea editie a festivalului „Crazy Bike". Evenimentul va debuta in acesata dupa-amiaza, incepind cu ora 17, in Padurea Dumbrava, si se va incheia duminica dimineata. Organizatorii se asteapta la un numar record de participanti, peste 5.000. Pentru editia din acest an, au pregatit o serie de surprize. „In mod exceptional, de aceasta data, nu am mai invitat sa concerteze trupe foarte cunoscute, care ne-au onorat cu prezenta ani la rind. De data aceasta, pentru ca Sibiul este, in acest an, Capitala Culturala Euroipeana, am invitat in primul rind trupe autohtone. Mai cunoscuti publicului sint cei de la Antract, dar alaturi de ei, in cele doua seri, vor mai concerta alte 11 trupe", spune Andy Fazekas, principal organizator al evenimentului. ProgramIn aceasta seara, dupa ce toti bikerii care se respecta se vor stringe la Sibiu, vor incepe concertele rock, pina simbata in zori, pentru ca, de la prinz, sa inceapa renumitele intreceri si concursuri intre motociclisti. Seara va continua, pina a doua zi, pe ritmuri rock. Duminica, dupa ce se va termina distractia, bikerii isi vor stringe corturile si vor face curatenie, apoi isi vor lua ramas bun pina la anul.Crazy Bike este unul dintre cele mai populare evenimente de acest fel din tara, care a reusit sa se impuna, in conditiile in care, anual, in Romania au loc aproximativ 24 de intilniri ale motociclisilor, in diferite zone.

comments powered by Disqus