monitorulcj.ro Menu

Voluntarii care usureaza lupta cu canicula

 Pentru a-i ajuta pe oameni sa suporte mai usor canicula, autoritatile locale, cu ajutorul voluntarilor, au amplasat trei puncte de prim ajutor. Corturile au fost amplasate in parcul de linga Catedrala, linga sediul BCR in Cetate si in parcul de linga Casa de Cultura a Studentilor din Centru. La fiecare din punctele de prim ajutor se afla o echipa formata dintr-un cadru medical si un reprezentant din partea Primariei. Programul zilnic este de la 8-19, dar activitatea propriu-zisa incepe de la ora 10, cind sosesc cadrele medicale. Datorita activitatii pe care o desfasoara persoanele voluntare, oamenii primesc ingrijiri medicale (respiratie artificiala, masurarea tensiunii etc.), iar daca este cazul sint transportati la spital. Ieri, pina la ora 17, la punctul de prim ajutor din parcul de linga Casa de Cultura a Studentilor s-au inregistrat 143 de cazuri in care oamenii au apelat la serviciile voluntarilor. Cei mai multi vin pentru a li se masura tensiunea, dar si pentru a bea apa. Echipa de aici este formata din asistentul medical Ioan Donisa din cadrul Serviciului Public de Asistenta Medicala al Primariei Alba Iulia si Ioan Patrinjan din cadrul Administratiei Patrimoniului Local. Acestia ne-au spus ca primele zile au fost cele mai grele deoarece oamenii au venit intr-un numar foarte mare, unii chiar din simpla curiozitate. Persoanele care vin cel mai des sint de virsta a doua, cei mai in virsta intelegind riscul expunerii afara in orele de virf. Ca medie zilnica, cetatenii au consumat aproximativ 60 de litri de apa si au utilizat cam 200 de pahare de unica folosinta. Oamenii s-au declarat foarte multumiti de activitatea voluntarilor si de conditiile in care acestia lucreaza. S.M., de 29 de ani, s-a prezentat la punctul de ajutor pentru a-si masura tensiunea care era de 13,6/8,2, iar pulsul 105, cu mult mai mare decit ar fi fost normal. El a pus acest lucru pe seama caldurii ridicate si a stresului de la servici.   M.L. a venit si el tot pentru a-si masura tensiunea. “E un lucru bun ceea ce au facut autoritatile locale pentru oameni”, a declarat barbatul.

comments powered by Disqus