Administrație

Ce-i lipsește județului. Clujul se înfrățește cu Toscana să învețe turism

Județul Cluj se înfrățește cu Regiunea Toscana (Italia) pentru schimburi de experiență și promovarea unor proiecte în turism, agricultură și mediu.

Panoramă din Toscana. Foto: Depositphotos.com Panoramă din Toscana. Foto: Depositphotos.com

 

Județul Cluj va încheia un acord de înfrățire și cooperare cu Regiunea Toscana din Republica Italiană. 


Potrivit Consiliului Județean Cluj, proiectul este oportun „deoarece există relații istorice și legături de prietenie care unesc cele două țări”.

CITEȘTE ȘI: TONE de deșeuri aduse ilegal din Italia ARSE ILEGAL (?) la Pata Rât


„Pentru domeniile de interes comun, Regiunea Toscana din Republica italiană implementează o serie de politici și strategii publice care pot fi adoptate și la nivelul Județului Cluj, cu referire specifică la punerea în valoare a mediului și a agriculturii sustenabile; dezvoltarea turismului sustenabil; dezvoltarea economică și a antreprenoriatului; colaborarea în plan academic, științific și cultural la nivelul tinerilor; patrimoniul natural și cultural”, se arată într-un proiect al forului județean.

Conducerea Consiliului Județean speră că prin această înfrățire în Cluj se vor produce unele schimbări și anume „consolidarea legăturilor dintre locuitorii și instituții, dezvoltarea liberei circulații a persoanelor și ideilor, organizarea de evenimente în parteneriat, schimburi de experiență și de bune practici sau crearea unor proiecte comune în domeniile de interes comun”.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Sursă foto depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Financial Times: Transilvania, "noua Toscana"

Ceartă în Consiliul Județean între Alin Tișe și USR. „Partid ipocrit, credeți că faceți puncte electorale. Aș parafraza un cântec BUG Mafia”

Clujul redevine un „magnet” pentru turism. Peste 250.000 de turiști de la începutul anului

abonare newsletter