Actualitate

Lanț internațional de fraudă identificat la Arad. Prejudiciul – 3 mil. euro

<p>Comisarii Gărzii Financiare Arad au identificat un prejudiciu total estimat la peste 3,6 milioane euro, cauzat de un cetăţean slovac, reprezentant legal al unei societăţi cu sediul social în oraşul Nădlac, judeţul Arad.</p>

 

„Comisarii Gărzii Financiare Arad au identificat o societate comercială, cu sediul în oraşul arădean Nădlac, societatea fiind o verigă într-un lanţ internaţional de fraudă. În urma acţiunilor specifice de control, aici au fost constatate nereguli cu privire la efectuarea unor tranzacţii cu uleiuri minerale, care au caracteristici tehnice apropiate de motorină, valoarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului fiind stabilită la peste 15,576 milioane lei”, a declarat luni, pentru Agerpres, Sorin Cirţi, comisar şef secţie în cadrul Gărzii Financiare Arad.

Potrivit lui Cirţi, reprezentantul legal al firmei a refuzat să dea curs invitaţiei de a se prezenta pentru verificări şi, în urma verificărilor încrucişate, s-a constatat că societatea a achiziţionat 18.219,6 tone uleiuri minerale, pe care le-a vândut drept motorină, tranzacţiile nefiind înregistrate în evidenţa financiar contabilă.

Mai mult, s-a încercat disimularea livrării intra-comunitare a acestor mărfuri, însă firma achizitoare greacă menţionată a infirmat achiziţiile respective, iar o altă societate maghiară avea cod de TVA invalid.

„Prin înregistrarea operaţiunilor comerciale fictive şi prin neînregistrarea unor operaţiuni economice reale, reprezentanţii firmei în cauză au sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul consolidat al statului peste 3,6 milioane de euro”, a mai precizat Sorin Cirţi, comisar şef secţie în cadrul GF Arad, adăugând că în acest caz a fost întocmită o sesizare penală, care a fost înaintată către DNA.

abonare newsletter