Actualitate

Un tânăr a găsit o mică avere într-un bancomat din Cluj. Ce a făcut cu banii

Un tânăr de 19 ani din Baia Mare a sesizat, luni, polițiștii cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Dâmboviței, din Cluj-Napoca, a găsit peste 3.000 de lei și un card bancar, la un bancomat.

"Acesta a predat bunurile găsite la Secția 2 Poliție în vederea identificării proprietarului. La data de 7 noiembrie, a fost identificată persoana căreia îi aparțineau bunurile, fiind vorba despre un bărbat, de 39 de ani, din Cluj-Napoca. Acestuia i-au fost restituiți banii și cardul. Polițiștii l-au felicitat pe tânăr pentru spiritul civic de care a dat dovadă", transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Etichete: ipj cluj bancomat bani
abonare newsletter