Actualitate

Daniel Don a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA

Procurorii DNA l-au reținut sâmbătă pe Daniel Don, director executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj, pentru luare de mită și fals în declarații, ambele în formă continuată.

El va fi prezentat sâmbătă Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis sâmbătă AGERPRES, în perioada ianuarie 2013 - noiembrie 2015, Daniel Don, în calitate de director executiv, a pretins și a primit, în mod repetat, sume de bani totalizând peste 884.000 lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finanțate din fonduri europene, prin programele POSDRU și FEAG.


„Din actele cauzei rezultă faptul că în activitatea de implementare a proiectelor în care AJOFM Cluj are calitatea de beneficiar sau partener erau cooptate de către Daniel Don persoane provenind din rândul angajaților AJOFM, subordonați ai acestuia ori din rândul foștilor angajați suspendați din funcție, aceștia fiind desemnați în calitate de experți ai proiectelor.
Remunerațiile experților care compun echipa de management și respectiv echipa de implementare constituie cheltuieli ale proiectelor, cuprinse ca atare în bugete drept cheltuieli cu resursa umană și sunt suportate din fondurile provenind din bugetul Uniunii Europene. Întrucât potrivit prevederilor legale directorul Daniel Don nu poate fi remunerat în cadrul proiectelor, din probele administrate rezultă că acesta pretindea o parte din veniturile încasate de subordonații săi”, susțin procurorii.

DNA precizează că Daniel Don, în calitate de funcționar public, are obligația completării declarației de avere în cuprinsul căreia, sub sancțiunea atragerii răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în declarații, are obligația declarării activelor financiare.


„Urmare a analizării declarațiilor de avere completate de către Daniel Don la datele de 14 aprilie 2014, aferent veniturilor obținute pe parcursul anului 2013, și respectiv la 8 aprilie 2015, corespunzător veniturilor obținute în cursul anului 2014, s-a reținut că funcționarul public nu a declarat sumele identificate în conturile bancare la categoria activelor financiare”, se mai spune în comunicat.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.

abonare newsletter