Actualitate

După trei ani, judecătorii au reuşit să dea o condamnare în dosarul “naşilor” de tren. Închisoare pentru o şpagă de 30 de lei

Un dosar de corupţie în rândul personalului de control CFR, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, încă din 2012, s-a finalizat la prima instanţă de judecată pentru un prim inculpat din judeţul Suceava. Mihaela Antonela Miculeac, conductor de tren, a fost judecată pentru o şpagă dovedită de 30 de lei.

sursa foto gherlainfo.ro sursa foto gherlainfo.ro

Mihaela Antonela Miculeac a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru infracţiunea de luare de mită şi la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, scrie monitorulsv.ro. Cele două pedepse au fost contopite, astfel că inculpatei i s-a aplicat o condamnare de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, prejudiciul probat efectiv de anchetatori fiind de 30 de lei, în cadrul a patru acte materiale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a precizat, în toamna lui 2014, că au o listă cu 20 de inculpaţi pentru luare de mită din Suceava, în dosarul care a vizat în total peste 100 de şefi de tren şi conductori din ţară.


O parte din aceştia sunt deja trimişi în judecată, procesele fiind pe rolul Tribunalului Braşov. Procurorii au precizat că "naşii" luau bani de la călătorii care nu aveau bilet, de regulă 50% din valoarea tichetelor, iar transferul banilor de la conductori către superiorii lor se făcea în toaletele trenurilor. În Capitală, banii erau predaţi prin intermediul chioşcurilor de ziare sau de băuturi răcoritoare de pe peronul Gării de Nord. Procurorii spun că mitele ajungeau până la nivelul revizorilor. Mulţi dintre şefii de tren şi conductorii vizaţi de anchetă au fost retrogradaţi pe posturi inferioare în cadrul CFR sau au părăsit deja compania.

Ancheta în cazul celui mai mare dosar de corupţie în rândul personalului CFR a început în mare forţă la finele lui octombrie 2012. Peste 100 de şefi de tren sau secunzi ai acestora, conductorii, au fost urcaţi în microbuze şi autocare şi duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru a fi audiaţi. Mulţi dintre ei au petrecut 24 de ore în arest, în baza ordonanţelor de reţinere, după care au fost lăsaţi în libertate.


 Peste acest dosar s-a aşternut apoi o lungă linişte, avocaţii celor vizaţi acuzând că probatoriul împotriva suspecţilor este foarte slab ori chiar inexistent.

abonare newsletter