Actualitate

Angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene intră în grevă

Peste 29.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene intră, vineri, în grevă de avertisment.

Peste 29.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene din 38 de judeţe ale ţării şi din Bucureşti vor face, vineri, grevă de avertisment, solicitând acordarea tichetelor de masă şi creşteri salariale, a anunţat, miercuri, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA).

Vicepreşedintele FNSA, Gheorghe Tănase, a declarat că 29.520 de salariaţi din 1.853 de primării şi 19 consilii judeţene îşi vor întrerupe activitatea în intervalul 10.00 - 10.30, când se vor aduna în holurile instituţiilor pentru a protesta, informează Mediafax.


Sindicaliştii spun că au decis să protesteze după ce niciuna dintre solicitările lor nu a fost soluţionată de către Guvern.

Gheorghe Tănase a precizat că revendicările vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, şi creşteri salariale sau aplicarea, începând cu acest an, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.


„Am decis declanşarea acţiunilor de protest care presupun întreruperea activităţii în instituţiile administraţiei publice locale (primării şi consilii judeţene)”, a explicat reprezentantul FNSA.

Sindicaliştii spun că salariile din administraţia publică sunt inacceptabil de mici, între 900 şi 1.900 de lei, în condiţiile în care unii angajaţi lucrează cu fonduri europene şi au responsabilităţi foarte mari.


Gheorghe Tănase a mai arătat că au existat discuţii cu ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, dar nu au fost identificate soluţii concrete. În plus, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a refuzat parcurgerea procedurii concilierii conflictului de muncă declanşat şi înregistrat, conform legii.

„Constatăm că după aproximativ doi ani de guvernare, am fost amăgiţi cu promisiuni, aşa cum s-a intâmplat şi în campania electorală din 2012, când actualii guvernanţi au câştigat alegerile cu voturile noastre, promiţând că vor modifica legislaţia prin care Guvernele Boc au distrus tot ceea ce sindicatele din România au construit de la Revoluţia din 1989 încoace. Am mai fost păcăliţi şi cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2014 de către clasa politică aflată la guvernare”, a mai spus Tănase.


Sindicaliştii spun că declanşarea grevei de avertisment este doar primul pas, aceştia intenţionând să înceapă procedura pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale în administraţia publică locală.

FNSA a organizat în toate judeţele conferinţe de presă pentru a anunţa declanşarea conflictului de muncă în administraţie.


„FNSA a constatat dezinteresul Guvernului faţă de problemele cu care se confruntă. Este un semnal de alarmă pe care vrem să îl tragem, înainte de a merge mai departe cu acest conflict, următorul pas fiind declanşarea grevei generale pe termen nelimitat”, a declarat, la Cluj, prim-vicepreşedintele FNSA, Gheorghe Morar.

Etichete: angajati greva primaria
abonare newsletter