monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Şedinţă de consiliu judeţean în absenţa preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu

Consilierii judeţeni s-au reunit miercuri în şedinţă în absenţa preşedintelui instituţiei, Horea Uioreanu. Potrivit vicepreşedintelui CJ Cluj, Ioan Oleleu, este prima dată când de la o şedinţă de consiliu judeţean lipseşte Uioreanu. De asemenea, mai mulţi consilieri judeţeni de la PNL nu au venit la şedinţă.

„Şedinţa ordinară a CJ Cluj se desfăşoară normal, la ora stabilită, 14. Şedinţa va fi condusă de către mine, în urma unei dispoziţii emise de preşedintele Horea Uioreanu. M-am întâlnit cu dânsul în birou împreună cu vicepreşedintele Vakar Istvan, în prezenţa anchetatorilor de la DNA, şi am discutat ultimele aspecte ale şedinţei. De când sunt eu în instituţie, e prima dată când se întâmplă aşa ceva. Nu cunosc date despre ancheta care se află în curs de desfăşurare. Nu ştiu ce acte s-au cerut de la consiliu, mie personal nu mi-a cerut nimeni niciun fel de act, nu ştiu ce verificări s-au făcut”, a spus Oleleu.

Printre consilierii judeţeni PNL care lipsesc se numără Ioan Petran şi Mihai Seplecan.

Potrivit DNA, în această cauză au fost făcute, miercuri, percheziţii la 11 adrese din municipiul Cluj-Napoca, la sediile unor societăţi comerciale, la instituţii publice şi la domiciliile unor persoane, între care sediul Consiliului Judeţean Cluj, Aeroportul Cluj, Facultatea de Construcţii, locuinţa şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, a şefei Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii de la Consiliul Judeţean Cluj, Mariana Raţiu, şi a consilierului judeţean Ioan Petran, preşedinte al PNL Cluj-Napoca şi conferenţiar la Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice din Cluj.

În dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie (dare şi luare de mită), care ar fi fost comise în perioada 2013-2014, de către persoane din conducerea Consiliului Judeţean Cluj, sunt vizaţi Horea Uioreanu, fosta sa soţie Elena Uioreanu, deputat, şefa Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii de la Consiliul Judeţean Cluj, Mariana Raţiu, omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, şi consilierul judeţean Ioan Petran.

După percheziţiile de la locuinţa sa din Cluj-Napoca, Horea Uioreanu a fost dus la sediul Consiliului Judeţean, el declarând că pune la dispoziţia anchetatorilor documente, fără a face alte precizări.

Miercuri dimineaţă, birourile preşedintelui CJ Cluj şi ale altor directori din Consiliul Judeţean Cluj au fost sigilate.

Surse judiciare au declarat că în acest caz sunt vizate finanţări bugetare către societăţi comerciale private apropiate lui Horea Uioreanu, care ar fi dat contracte cu finanţare din bani publici unor firme deţinute de persoane apropiate acestuia, el primind ulterior o parte din aceşti bani.