Actualitate

Deszăpezirea la Cluj a decurs ca la carte

Primarul Emil Boc a declarat, miercuri, că până acum deszăpezirea străzilor din Cluj-Napoca a decurs conform graficului şi nu au fost probleme.

“Până în acest moment suntem în grafic cu lucrările de deszăpezire. S-a intervenit pe toate cele trei urgenţe conform planului aprobat. Seara, noaptea s-a lucrat la ridicarea zăpezii începând cu zonele centrale, la curăţirea pieţelor şi a aleilor care ţin de domeniul public. Până în acest moment, suntem în grafic”, a afirmat primarul.

Potrivit primarului, autorităţile locale sunt pregătite chiar şi pentru o iarnă grea. “Nici nu a fost o iarnă foarte grea la Cluj, dar suntem pregătiţi cu mâna pe comandă dacă se agravează situaţia vremii cu menţiunea că regulile de intervenţii cer urgenţa I în primul rând, adică acele drumuri care sunt sub incidenţa transportului în comun, după care străzile din urgenţele II şi III”, a mai spus Boc.


Deszăpezirea în oraş este asigurată de Brantner Vereş şi Rosal.  

abonare newsletter