Actualitate

Amenzi și dosare penale pentru suporteri la meciul „U” - CFR. Au adus artificii, torțe și droguri pe Cluj Arena - VIDEO

Meciul dintre „U” și CFR de joi seară din Cupa României nu s-a lăsat fără incidente. Jandarmii au împărțit amenzi suporterilor care au intrat cu artificii la meci.

Artificii la meciul „U” și CFR Cluj din Cupa României/ Foto: monitorulcj.ro Artificii la meciul „U” și CFR Cluj din Cupa României/ Foto: monitorulcj.ro

 

 


„U” și CFR Cluj s-au întâlnit joi seară, în etapa a doua a grupelor Cupei României. Atmosfera de pe Cluj Arena a fost incendiară, la propriu.

 


Jandarmii au împărțit amenzi și dosare penale suporterilor care au intrat pe stadion cu torțe, droguri și artificii.

„Referitor la folosirea unor materiale pirotehnice, anterior și pe timpul meciului de fotbal disputat, în data de 02.11.2023, pe stadionul Cluj Arena, între echipele de fotbal ASFC Universitatea Cluj – F.C. CFR 1907 Cluj, până în acest moment au fost constatate următoarele fapte antisociale:


  •  5 fapte de natură penală dintre care 4 sunt prevăzute de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive și o faptă de natură penală care este prevăzută de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului si consumului ilicit de droguri; 
  • 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 200 lei, prevăzute și sancționate de Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială. 

Totodată, se fac verificări în continuare, pentru identificarea persoanelor care prin comportamentul lor au adus atingere unor norme de conviețuire socială, au introdus, folosit sau au permis folosirea de materiale pirotehnice în incinta arenei sportive.”, au transmis jandarmii clujeni.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ioan Ovidiu Sabău, vizibil dezamăgit după „U” - CFR Cluj 1-1: „Aș fi vrut să câștigăm”

Faza grupelor din Cupa României. Emil Boc susține Clujul în Derby-ul dintre rivalele orașului: „Este atitudinea corectă”

Ultimele Stiri
abonare newsletter