Actualitate

Aveți grijă! Email-uri false, trimise în numele Poliției. Un judecător clujean explică la ce trebuie să fim atenți

De ceva vreme au loc mai multe campanii phishing cu email-uri false trimise în numele unor instituții sau firme. Printre persoanele vizate de aceste campanii se află și judecătorul clujean Cristi Danileț.

Fotografie a ecranului cu mesajul primit pe email de către judecătorul clujean Cristi Danileț - Facebook Fotografie a ecranului cu mesajul primit pe email de către judecătorul clujean Cristi Danileț - Facebook

 

 


Judecătorul Cristi Danileț a fost ținta unei campanii de phishing pe email. Acesta a primit un mesaj ciudat de la cineva care se dădea drept un comisar-șef de Poliție: 

Judecătorul clujean a explicat la ce trebuie să fii atent atunci când primești un astfel de email și ce trebuie să faci: 


„Am primit un mail cu următorul conținut. Observați și rețineți:

1. adresa de expediție e ciudată tare (nu e deloc instituțională);
2. eu nu apar în lista destinatarilor, ci probabil am fost trecut la BCC (ceea ce nu se face);
3. apare un destinatar cu nume de persoană lângă nume de instituție (adică polițistul Gheorghe îl deranjează pe judge Vasile);
4. o instituție are propriul domeniu de email, nu folosește yahoo sau gmail (de reținut!);
5. lipsește numele meu din formula de adresare (obligatoriu, dacă e oficial);
6. lipsește numele instituției de unde ar aparține comisarul-șef (că doar nu e pe persoana fizică);
7. niciun comisar-șef nu trimite mailuri instituționale (e prea ocupat, pune o secretară și, de regulă, nu de indică numele - asta e o șmecherie a celor care lucrează la stat);
8. poliția nu roagă (rugaciunile sunt la biserică, doar);
9. poliția nu arestează (în România, doar judecătorul arestează).
10. «cât mai curând posibil» nu este un termen procedural (o zi, 24 ore, 3 zile sunt termene din C.proc.pen.);
11. «cu sinceritate» - spun doar atât «:)))»


Deci,  este un fake. Nu deschideți atașamentul (probabil conține un virus) și nu vă speriați dacă primiți așa ceva! Dar, grijă mare pe unde navigați. Unele locuri sunt interzise de lege - de ex, site-uri de pornografie infantilă din dark web, de care am ajuns să știu doar prin intermediul cauzelor penale pe care le-am soluționat”, a avertizat judecătorul clujean Cristi Danileț.

Eficiența atacului de tip phishing constă tocmai în faptul că această formă de fraudare păcălește victima să ia parte la propriul atac. 


Dat fiind faptul că simplu de pus în practică de către un infractor cibernetic, una dintre cele mai utilizate și eficiente forme de fraudare din mediul online este phishing-ul. Acesta presupune un mecanism de inginerie socială prin trimiterea unui mesaj fals și/sau crearea unui site web fals, aparent din partea unui comerciant sau a unei instituții financiare, în care sunt cerute date confidențiale ale utilizatorului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

ATENȚIE, nu deschideți! Mesaje false transmise pe email în numele ANAF

Poliția Română avertizează asupra unei noi înșelăciuni cu AMEZI FALSE trimise pe email

abonare newsletter