Actualitate

După temperaturi extrem de ridicate, vremea se răcește brusc, la Cluj. VEZI prognoza de Paști

Urmează zile cu îngheț, ploi și temperaturi extrem de scăzute la Cluj-Napoca. Cât va ține vremea capricioasă și la ce temperaturi ne putem aștepta de Paști?

Vreme rece și ploioasă în următoarele zile, la Cluj. Sursa foto: depositphotos.com Vreme rece și ploioasă în următoarele zile, la Cluj. Sursa foto: depositphotos.com

 

 


Județul Cluj și cea mai mare parte a țării se află luni sub cod galben de intensificări ale vântului, respectiv sub avertizare meteorologică de precipitaţii moderate cantitativ şi răcire accentuată a vremii cu îngheţ la sol şi brumă. Vremea se va răci considerabil în următoarele zile, iar temperaturile vor continua să scadă pe tot parcursul săptămânii. 

 


Astfel, potrivit prognozei AccuWeather, urmează zile cu temperaturi sub normalul perioadei și cu precipitații mixte, existând chiar șanse de lapoviță și ninsoare.

  • Luni, 27 martie, temperaturile maxime nu vor depăși 13 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi negative (-1 grade Celsius). Cerul va fi mai mult înnorat, iar vântul va sufla moderat. După-amiaza ar putea aduce perioade de ploaie de scurtă durată. În noaptea de luni spre marți, este posibil să apară precipitații de lapoviță și ninsoare, însă fără acumulări semnificative. 
  • Marți, 28 martie, temperaturile vor scădea accentuat până în jurul minimei de -4 grade Celsius pe timpul nopții și maxime ce nu vor depăși 6 grade Celsius. Cerul va fi înnorat și vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a zilei. Șansele de precipitații vor fi mici.
  • Miercuri, 29 martie, temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de -2 grade Celsius, iar maximele se vor menține în jurul valorii de 6 grade Celsius. Cerul va fi parțial înnorat, iar vântul va sufla cu putere. 
  • Joi, 30 martie, temperaturile vor mai crește până în jurul valorii maxime de 11 grade Celsius, iar noaptea, minimele nu vor mai scădea sub 2 grade Celsius. Cerul va rămâne înnorat în ceamai mare parte a zilei, însă șansele de precipitații sunt mici pe parcursul zilei, cu excepția serii. Vântul va sufla slab.
  •  Vineri, 31 martie, maximele vor rămâne în jurul valorii de 11 grade Celsius, însă minimele vor crește până la 5 grade Celsius. Cerul va fi mai mult înnorat și  există șanse mari de precipitații, atât în timpul zilei, cât și noaptea. Vântul va fi slab în această zi.
  • Sâmbătă, 1 aprilie, vremea va rămâne ploioasă, însă temperaturile vor crește simțitor: vor fi 15 grade Celsius pe timpul zilei și 6 grade noaptea. 
  • Duminică, 2 aprilie, temperaturile maxime vor scădea puțin până în jurul valorii de 12 grade Celsius, iar minimele nu vor scădea sub 4 grade. Timpul va rămâne ploios, iar cerul va fi acoperit de nori în cea mai mare parte a zilei.

Cum va fi vremea de Paști?

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au făcut publică prognoza meteo pentru prima parte a lunii aprilie, inclusiv perioada din jurul Sărbătorilor Pascale (27.03.2023 - 24.04.2023).


Săptămâna 27.03.2023 – 03.04.2023

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.


Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, estice, sud-estice, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 03.04.2023 – 10.04.2023


Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile intracarpatice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile estice, sudvestice, dar mai ales în cele sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 10.04.2023 – 17.04.2023

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. 

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Săptămâna 17.04.2023 – 24.04.2023

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor avea o tendință excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Sursa foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Avertismentul meteorologilor. Ploi, vânt şi răcire accentuată a vremii, până miercuri seara

Ultimele Stiri
abonare newsletter