Persoanele care deţin proprietăţi în staţiunile turistice din România şi nu le îngrijesc ar putea fi amendate cu sume cuprinse între 100 şi 150 de euro pentru fiecare sută de metri pătraţi.
Povestea tangoului argentinian se va regăsi pe una din importantele artere ale Clujului, în această seară, de la ora 20.00 în cadrul evenimentului “Tango en la calle”.
Temperaturile vor creşte uşor faţă de ziua de vineri. La munte vor fi ploi slabe. Duminică, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în Banat şi Lunca Dunării.
Timp de trei luni de când o bătrână a fost la un pas să cadă în Someș după ce o bucată din trotuarul de pe podul Someș i s-a rupt sub picioare Primăria Cluj-Napoca nu a făcut nimic pentru a repara podul. Au fost puse doar câteva bucăți de tablă pe trotuar.
Arpad Paszkany a scris o scrisoare deschisă pentru toţi suporterii echipei CFR Cluj. Pe aproape trei pagini, finanţatorul echipei de fotbal îi cheamă pe fanii CFR la meciuri şi le transmite toată stima celor care vin la stadion, dar scrie şi despre situaţia financiară.
Podul Traian s-a surpat pe o parte în această noapte, mai exact pe partea opusă prin care, în luna aprilie, o femeie a fost la un pas să cadă în Someş.