Timp Liber

Organizatorii caută mai mulți voluntari pentru Zilele Clujului! S-a prelungit perioada de înscriere

Persoanele care au împlinit 18 ani se pot înscrie pentru a face parte din echipa de organizare pentru Zilele Clujului, aflat anul acesta la a X-a ediție. Organizatorii au prelungit perioada de înscriere.

Primăria Cluj-Napoca, organizatorul evenimentului, anunță prelungirea perioadei de înscriere pentru persoanele care doresc să ajute la organizarea festivalului/ FOTO: Facebook - Zilele Clujului Primăria Cluj-Napoca, organizatorul evenimentului, anunță prelungirea perioadei de înscriere pentru persoanele care doresc să ajute la organizarea festivalului/ FOTO: Facebook - Zilele Clujului

 

 


După ce timp de doi ani Zilele Clujului au fost anulate din cauza pandemiei de Covid-19, zilele municipiului revin în perioada 6-9 octombrie.

 


Primăria Cluj-Napoca, organizatorul evenimentului, anunță prelungirea perioadei de înscriere pentru persoanele care doresc să ajute la organizarea festivalului.

Cei interesați se pot înscrie până în 22 septembrie.


„Prelungim perioada în care te poți înscrie în echipa de voluntari a Zilelor Clujului 2022! Înscrieri online până în 22 septembrie 

Dacă ai 18 ani împliniți și ești o persoană responsabilă, implicată și descurcăreaţă, completează ACUM formularul de înscriere online AICI.


 și poți fi parte din echipa noastră de voluntari.

Formularul de înscriere este disponibil și la Centrul de Informare pentru Cetăţeni al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca - Registratura Primăriei, Calea  Moţilor nr. 7. Fiecare aplicație va fi însoțită de o poză tip buletin (poza portret).


 Vă invităm și în acest an să fiți alături de noi pe parcursul celor 4 zile de sărbătoare, în perioada 6-9 octombrie!”, au transmis organizatorii pe pagina de Facebook al evenimentului.

Despre Zilele Clujului

Devenit un eveniment de referință pentru clujeni și turiști, Zilele Clujului este o sărbătoare a întregii comunități. Primăria Cluj-Napoca subliniază faptul că implicarea comunității în conturarea programului este elementul cheie căruia i se datorează creșterea festivalului din ultimii ani. Zilele Clujului 2022 este o ediție aniversară - a zecea a festivalului - care va marca, prin evenimente și acțiuni aparte, dimensiunea multiculturală a municipiului Cluj-Napoca. 

Ultima ediție a Zilelor Clujului, din anul 2019, a reunit peste 250.000 participanți în cele 4 zile de evenimente. Anul acesta, evenimentul va avea motto-ul „Zilele Clujului creează legături”, pe parcursul a patru zile.

CITEȘTE ȘI:

Zilele Clujului vor avea loc în 6-9 octombrie. Primăria lansează un apel de idei și propuneri

O stradă din centrul Clujului devine PIETONALĂ, de Săptămâna Europeană a Mobilității

abonare newsletter