Sucursala Regională Cluj a Băncii Naționale a României îi invită pe clujeni și nu numai să descopere istoria și patrimoniul băncii centrale în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, organizat cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la fondarea instituției.
Dacă visezi la o carieră în care pasiunea pentru știință se împletește cu dorința de a ajuta oamenii, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca te invită să faci primul pas către viitorul tău medical.
Banca Naţională a României organizează, joi şi vineri, a patra ediţie a evenimentului „Zilele Porţilor Deschise”, mai multe sucursale şi agenţii ale BNR din teritoriu fiind deschise pentru public.
Castelul Bánffy de la Bonțida își deschide porțile pentru vizitatori și turiști în ultima duminică din luna aprilie. Vizite ghidate, expoziții și activități interesante în aer liber, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca va organiza miercuri, 27 martie, Ziua Porților Deschise, un eveniment deja tradițional, aflat la a XIV-a ediție, prin care este sărbătorită, alături de spectatori, Ziua Mondială a Teatrului.
Ziua Porților Deschise are loc astăzi la Teatrul Național Cluj-Napoca, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătorită în fiecare an în data de 27 martie.