Într-o discuţie la telefon, cancelarul german i-a cerut preşedinteului rus să nu încerce să destabilizeze Republica Moldova, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, relatează The Wall Street Journal, în ediţia online.
Prezentatoarea tv americană Elisabeth Wahl își povestește experiența ca și angajată la televiziunea Russia Today, ”aparatul de propagandă” al Rusiei și al președintelui Vladimir Putin.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă, că el crede că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, "se uită cu cel mai mare jind la gurile Dunării", şeful statului amintind afirmaţia sa că "Marea Neagră este lac rusesc", pentru care a fost blamat, dar care acum este o realitate.
O întâmplare petrecută în 1988, în Rusia, a fost dezvăluită de curând de site-ul aerican Rare.us. Este vorba despre prima întâlnire a preşedintelui rus Vladimir Putin cu fostul preşedinte al SUA, Ronald Reagan.
Diplomaţia rusă afirmă că Uniunea Europeană l-a împiedicat pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, să vină la Moscova pentru a afla "adevărul" privind Ucraina, după anularea unei vizite care ar fi trebuit să rămână confidenţială.
Vladimir Putin a cerut Parlamentului să adopte o lege privind alipirea Crimeei la Rusia. Crimeea a fost şi rămâne în sufletul ruşilor o parte integrantă a Rusiei, a declarat marţi preşedintele rus.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat luni un decret prin care recunoaşte independenţa regiunii ucrainene Crimeea, anunţă Preşedinţia Rusiei, citată de AFP.
Armata ucraineană a respins ieri un atac al Forţelor Navale ruse în contextual în care liderii de la Moscova refuză negocierile cu noua Administraţie proeuropeană de la Kiev.