Premierul Ungariei, Viktor Orban, va face o vizită la Cluj-Napoca, în perioada 2-3 octombrie, când va inaugura noua clădire a Liceului Teologic Reformat, unde va funcţiona o şcoală profesională, şi va avea întâlniri cu liderii partidelor maghiare din România.
Premierul ungar Viktor Orban s-a pronunțat din nou pentru autonomia minorității maghiare din regiunea ucraineană Transcarpatia, la mai puțin de o săptămână după ce a provocat o dispută diplomatică între Budapesta, Kiev și Varșovia.
Noul Parlament al Ungariei l-a reales pe populistul Viktor Orban, liderul alianţei conservatoare între Fidesz şi creştin-democraţi care a obţinut victoria în alegerile legislative din aprilie.
Preşedintele ungur Janos Ader l-a nominalizat pe populistul Viktor Orban să formeze viitorul guvern, în urma alegerilor legislative, a anunţat luni şeful statului ungar.
Partidul conservator al lui Viktor Orban a câștigat detașat alegerile legislative din Ungaria duminică, dar suspansul rămâne asupra majorității sale în parlament, în timp ce partidul de extremă-dreaptă Jobbik a progresat semnificativ.
Fostul premier socialist şi unul dintre liderii alianţei de stânga, Ferenc Gyurcsany, a apreciat că alegerile legislative desfăşurate duminică, în Ungaria, şi la care partidul conservator al lui Viktor Orban s-a clasat pe primul loc, nu au fost "nici libere, nici corecte".
Peste 450 de cetăţeni maghiari sunt aşteptaţi, duminică, să voteze la Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca pentru alegerile parlamentare din ţara vecină. Primele persoane au venit încă de la ora 6.00, când s-au deschis urnele.
Ungurii votează duminică pentru un nou Parlament, într-un scrutin în care toate sondajele prezintă ca învingător partidul conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive democratice în ultimii patru ani de putere.